Fapte rapide despre Mezolitic
Perioada: Epoca Mijlocie de Piatră, o fază de tranziție dinamică între ultima eră glacială și apariția agriculturii (aprox. 13.000 până la 3500 î.Hr., în funcție de regiune).
Marea Topire: Retragerea ghețarilor a transformat Europa dintr-o tundră înghețată într-un continent plin de păduri dense de stejari, pini și mesteacăn.
Locuitori: Două mari grupuri genetice separate de vânători-colecționari care au recolonizat Europa: grupurile Occidentale (WHG) și Orientale (EHG).
Revoluția: Invenția microcrestelor—pietricele micuțe, ascuțite ca un brici pentru harpoane avansate, sulițe și săgeți.
Moștenirea: Introducerea 'mezoticului ceramic' (olăria fără practică agricultura) și primele monumente astronomice.
Învierea Continentului
Către sfârșitul Paleoliticului (Epoca Veche de Piatră), Europa era un loc sălbatic și neprietenos, o cămară frigorifică. Arii mari ale continentului erau îngropate sub ghețari de câteva kilometri grosime. Se estimează că, la acea vreme, trăiau doar aproximativ 5.000 până la 130.000 de oameni pe întreg continentul, împreună în zone mici locuite în sud: așa-numitele refugii.
În jurul anului 12.000 î.Hr., clima s-a schimbat radical. Calotele glaciare s-au topit și oamenii s-au strecurat din adăposturile lor pentru a recoloniza din nou continentul gol. Aceasta marchează începutul Mezoticului, adică Epoca Mijlocie de Piatră. În regiuni unde era glaciară a fost mai puțin severă, arheologii vorbesc și de Epipaleolit.
Mezolitic a fost o perioadă de tranziție fascinantă. Megafauna—cum ar fi mamutul păros—a dispărut sau s-a mutat către nord. Vânătoarea pe scară largă a mamuților a fost înlocuită de o vânătoare rafinată și flexibilă a animalelor de pădure, cum ar fi cerbii, căprioarele și porci sălbatici. Oamenii s-au adaptat cu incredibilă viteze.
Două Chipuri ale Europei Preistorice
Datorită cercetărilor moderne de ADN, știm că Europa mezotica a fost recolonizată de două mari grupuri de pionieri, ale căror teritorii s-au întâlnit pe o graniță invizibilă care se întindea de la Dunăre până la Marea Baltică de vest.
Vânători-Colecționari Occidentali (WHG)
Planul genetic al acestui grup este cunoscut în știință sub numele clusterul Villabruna, numit după o mormântul unic de războinic din aproximativ 12.000 î.Hr. în nordul Italiei. Rădăcinile acestui grup se află în cultura Epigravettiană paleolitică a Italiei și Balcanilor.
În jurul anului 17.000 î.Hr., s-au mutat în Peninsula Iberică, unde s-au amestecat cu rămășițele locale ale culturii Magdaleniene—legendaricii Cro-Magnon (Oameni Europeni Moderni Timpurii, sau EEG) care au trăit deja 30.000 de ani în Europa. După era glaciară, populația WHG s-a mutat masiv spre nord și vest, înlocuind complet populația Magdaleniană veche.
Aspectul fizic al WHG: Cercetarea genetică a dezvăluit un fapt spectaculos: vânătorii-colecționari occidentali europeni aveau o combinație remarcabilă a aspectului fizic, cu o înfățișare mediteraneeană și ochi albastri strălucitori. Abia mii de ani mai târziu, cu sosirea păstorilor de pe stepe indo-europeni, pielea europeană s-ar fi deschis la culoare.
Vânători-Colecționari Orientali (EHG)
La est de Marea Baltică și Dunăre, întinzânduse până la Munții Ural și stepa Pontic-Caspică, domneau Vânătorii-Colecționari Orientali. Din punct de vedere genetic, aceștia proveneau în principal de la Vechi Nord-Eurazieni (ANE) din Siberia, cu o mică urmă de sânge WHG.
Spre deosebire de vecinii lor occidentali, oamenii EHG aveau probabil o piele deschisă, ochi căprui și păr blond sau deschis la culoare. În Scandinavia, ambele grupuri s-au întâlnit: WHG se muta din sud în sus, EHG din nord. Ei s-au topit într-un grup hibrid unic: Vânătorii-Colecționari Scandinavieni (SHG).
Mult mai târziu, între 5200 și 4000 î.Hr., grupul EHG s-a amestecat pe stepe cu vânători-colecționari Caucazieni (CHG). Din acel cocktail genetic au apărut Păstorii de Stepe Occidentali (WSH)—predecesorii direcți ai Culturii Yamnaya, care din 3500 î.Hr. au răspândit limbile indo-europene în Europa și Asia.
Cultura Materială: Crestături și Coșuri
Omul mezootic era un maestru al tehnologiei de supraviețuire. Deoarece vânătoarea s-a mutat către animale rapide de pădure, păsări și pescuit, avea nevoie de arme mai ușoare și mai compacte.
Invenția Microcrestei
Caracteristica marca a Mezoticului este microcreasta: pietricele de cremene subțiri ca o frunză, geometrice de mai puțin de 3 centimetri. Aceste pietricele în miniatură erau montate una după alta în șaturi din lemn sau os cu ajutorul lipiciului natural (cum ar fi smoala de mesteacăn). Așa se făceau harpoane ascuțite ca un brici, sulițe crestete și primele săgeți high-tech pentru arcul de vânătoare. Doar în zone izolate, cum ar fi Irlanda și insulele Tireniene, oamenii au rămas ataşaţi la unelte din piatră mari și grosiere (tehnologie macrolitică). În plus, realizau securițe și pumnale din cremene cu mânere din materiale organice.
Arhitectură și Astronomie
Deși forăjau nomadic, acești oameni au lăsat urme impresionante. Au construit nu doar adăposturi temporare și colibe, ci și locuințe semi-permanente cu podele din bușteni și coajă de mesteacăn. În nordul Europei și Scandinavia s-au găsit locuințe în groapă complete, cum ar fi casa suedeză Tingby și casele norvegiene gressbakken.
Chiar și cele mai vechi fundații rituale ale unor construcții precum Stonehenge în Anglia și Warren Field în Scoția au fost ridicate în această perioadă de vânători-colecționari, cu mult înainte de agricultura. Aceasta dovedește că aveau deja o înțelegere profundă astronomică a pozițiilor soarelui și lunii.
Îmbrăcăminte, Țesături și Artă
Hainele textile adevărate nu existau încă; oamenii se îmbrăcau în piei de animal și blană cu grijă pregătite. Totuși, erau maestri în țeserea coșurilor. În peștera spaniolă Cueva de los Murciélagos (aprox. 8000 î.Hr.) s-au găsit coșuri și pantofi fabulos frumoși, realizați din iarbă și crenguțe tânăre împletite, uneori chiar și ornamentate cu coloranți naturali.
Arta din această perioadă este rară dar dinamică: desenele pe piatră din Spania și Ural arată oameni care aleargă în poziții expresive, și s-au găsit sculpturi frumoase de animale în miniatură, cum ar fi renumita cap de elan din lemn de la Huittinen.
'Mezolitic Ceramic': Olăria fără Agricultori
Unul dintre cele mai persistente mituri în arheologie este că olăria a fost inventată de agricultori. Mezolitic dovedește că nu e adevărat. Între 9500 și 7500 î.Hr., în nordul și estul Europei și Siberia a apărut Mezolitic Ceramic.
Vânători-colecționari din jurul Băikal-ului din Siberia au descoperit cum să coacă lutul pentru a conserva hrana și uleiul de pește. Această tehnologie s-a răspândit cu repeziciune de la est la vest prin rețelele de vânători-colecționari, complet independenți de agricultură. Diferitele culturi mezoice mari au condus cu această inovație:
Cultura Dnepr-Donețului (Ucraina & Rusia): Realizau oale cu fund ascuțit sau în formă de nod și margini care se lărgesc.
Cultura Narva (Statele Baltice): Produceau un tip de oală groasă care era amestecat cu materiale organice cum ar fi scoici mărunțite sau oase.
Cultura
