Bascinete

Bascinetul este una dintre cele mai recunoscute căști din evul mediu târziu. Acest tip de cască a apărut din simple calote de fier și s-a dezvoltat într-o componentă sofisticată a echipamentului de protecție al cavalerilor și pălozilor. Forma a fost optimizată treptat în timp: de la o cască compactă pentru infanterie la modele cu o calotă înaltă și ascuțită care putea devia mai bine atacurile.

Great bascinet

O caracteristică importantă a bascinetului era protecția din jurul gâtului și umerilor. În secolul al XIV-lea, aceasta se realiza cu un aventail din zale sau o căptuță care era fixată la marginea căștii. Această construcție oferea o protecție flexibilă dar de încredere și era purtată pe scară largă în campaniile din Europa. Mai târziu, această protecție de zale a fost înlocuită cu un gorget metalic, ceea ce a permis căștii să se sprijine pe umeri în loc să se sprijine pe cap. Astfel a apărut așa-numitul 'great bascinet', deosebit de popular printre cavalerii care căutau protecția maximă.

Hounskull bascinet

Bascinetul a fost, de asemenea, dotat în mod regulat cu diferite tipuri de viziere. Modelul cel mai timpuriu era o piesă facială simplă articulată; variantele ulterioare s-au dezvoltat în forma faimoasă "hounskull" cu un bot caracteristic și ascuțit. Acest design a ajutat la devierea atacurilor și a oferit o ventilație mai bună în timpul luptelor.

Datorită capacității sale de adaptare, bascinetul a fost considerat mult timp căștia standard pentru războinicii medievali. De la arcașii englezi cu arc lung la cavalerii germani: în toată Europa, acest tip de cască era purtată în bătăliile în câmp deschis și în turnire. După mijlocul secolului al XV-lea, bascinetul a fost în final înlocuit de căști mai ușoare, cum ar fi sallet și armet, dar forma sa iconică rămâne indisolubil legată de zilele de glorie ale războiurilor medievale.