În arheologie, mulți „oameni de cultură" sunt numiți, cum ar fi Cultura Paharelor Clopot sau Cultura Câmpurilor de Urnelor. Dar ce este exact o astfel de cultură? Spune ceva despre etnicitate și popoare, sau doar despre dezvoltări materiale? În acest articol, explicăm cum funcționează culturile arheologice și ce pot și ce nu pot spune despre oameni.
Ce sunt culturile arheologice?
O cultură arheologică este definită de bază pe urme materiale, cum ar fi ceramică, unelte, case, modul de a se comporta cu morții și alte descoperiri arheologice. Este un concept folosit de arheologi pentru a distinge grupuri de oameni din trecut care au caracteristici materiale similare. Termenul a fost introdus în anii 1920 ai secolului XX de către arheologul Gordon Childe, care a susținut că aceste caracteristici comune erau probabil o expresie materială a unui singur popor.
O cultură arheologică, pe de altă parte, este diferită de o cultură etnică. O cultură etnică se referă la un grup de oameni care se consideră o comunitate cu caracteristici comune, cum ar fi limba, tradițiile, religia, istorie, asemănare ADN și identitate socială. Culturile etnice sunt adesea greu de indicat direct în context arheologic, deoarece autoidentitatea și structurile sociale nu sunt întotdeauna vizibile direct în rămășițele materiale.
Oalele nu sunt oameni
Uneori culturile arheologice și etnice coincid, iar alte ori nu. Să presupunem că arheologii vor descoperi lucrurile noastre peste o mie de ani. Ar putea crede că toți vorbim limba suedeză, deoarece aveam mobilier IKEA. Aceasta arată că o cultură arheologică nu spune neapărat ceva despre modul în care cineva se gândește la identitatea sa.
Obiectele, cum ar fi ceramica, s-au răspândit prin comerț. De asemenea, oamenii și-au preluat obiceiurile unii de la alții, de exemplu la înmormântări, deoarece aceste obiceiuri erau mai practice, sau pentru că doreau să-și sublinieze statutul.
Fără texte scrise, arheologii pot doar arăta tendințe în obiecte și ritualuri. Culturile arheologice pot arăta schimbări în cultura materială și pot oferi indicii pentru o schimbare în modul de gândire. În Europa Centrală, de exemplu, oamenii au început să-și înmormânteze morții în câmpuri de urnelor. Aceasta poate spune ceva despre modul în care gândeau despre viața după moarte, sau despre religia lor, dar nu este sigur. Uneori, o astfel de tendință indică migrație, ca în cazul Culturii Paharelor cu Șir, dar alte ori nu, ca în cazul Culturii Únětice.
Migrație și amestecare culturală
Când oamenii se gândesc la migrație, mulți se gândesc la mari migrații de popoare, cum ar fi Românii sau mongoli. Dar noi cercetări arată că migrația a funcționat adesea diferit.
Oamenii nu sunt bile de bowling
Când se studiază trecerea de la o cultură la alta, este important să nu judecăm prea repede. În multe cazuri, astfel de tranziții indică mai degrabă schimbări în obiceiuri sau stil de viață decât înlocuirea unei populații.
Ideea că mari grupuri de oameni s-au mutat într-o zonă nouă și, ca o biă de bowling, au deranjat întreaga societate și au impus propriile obiceiuri, de obicei nu e adevărată. Uneori a existat război, dar adesea oamenii au migrat în contextul comerțului sau cooperării.
Acest stereotip îl vezi la migrația Păstorilor Proto-Indo-Europeni ai Stepei către Europa. Arheologa Marija Gimbutas a susținut că acești păstori au distrus o societate pașnică și matriarhală. Dar cercetările arată o altă poveste. Un mic grup de păstori s-a amestecat cu un grup mai mare de fermieri neolitici. Din această fuziune au rezultat noi popoare și culturi.
Migrația a mers de obicei în grupuri mici, cum ar fi familii sau părți ale unei triburi. Oamenii se mutau din cauza sărăciei, foamei, schimbării climatice sau lipsei de pământ. În noua lor locație, ei s-au amestecat adesea cu populația locală. Astfel au luat naștere noi culturi, cum ar fi cea a Latinilor, strămoșii Romanilor, sau cultura gaelică în Scoția timpurie medievală.
Oamenii adesea se mutau în locuri unde recunoșteau obiceiuri sau limbi comune, pentru că familia sa migrat mai devreme într-o zonă, sau pentru că cultura semăna cu a lor. De asemenea, arta sau religia comună au jucat un rol important. Aceasta a făcut mai ușor să te simți acasă și să te asimilezi în populația autohtonă.
Străinii în dreptul antic
Din epoca timpurie a Bronzului, populația Europei a fost cultural aproape exclusiv Indo-Europeană. Deși migranții din alte regiuni „Indo-Europene" aveau adesea asemănări în cultură, limbă sau credință, erau suspicioși față de străini. Această suspiciune a avut mai multe cauze. În multe triburi, era obișnuit să se exileze membrii care nu respectau regulile. Aceste persoane izgonite și-au căutat refugiul în altă parte și erau adesea văzute ca de neîncredere sau periculoase. Diferite sisteme juridice antice descriu cum au abordat această incertitudine.
De exemplu, în Imperiul Roman, cetățenia era un drept exclusiv. Străinii – non-romani – cădeau adesea sub alte legi și aveau mai puține drepturi. Uneori erau văzuți ca aliați (socii).
Dreptul irlandez antic cunoștea o ierarhie similară. Modul în care era privit un outsider a determinat ce putea sau nu putea face cineva în cadrul comunității și cât de demn de încredere era. Aceasta poate fi comparată cu o certificare modernă.
Principiul Indo-European ghósti
Una dintre cele mai importante tradiții Indo-Europene era exact principiul ospitalității (ghósti). Ghósti-ul Indo-European determina că oaspeții erau sacrali și trebuiau tratați cu respect. Oaspeții aveau adesea aceeași onoare ca gazda lor, atât timp cât se supuneau regulilor locale. În multe culturi, primirea oaspeților era o onoare și sublinia alianța reciprocă între oaspete și gazdă.
În acest context, oaspeții erau exclusiv oameni cu care existau acorduri, cum ar fi o relație comercială. Aceasta se aplica și specialiștilor călători, cum ar fi bardii, comercianții și judecătorii. În dreptul irlandez antic, de exemplu, erudiții precum filid (poeții) și judecătorii aveau protecție specială. Statutul lor a rămas același când se aflau în alt teritoriu tribal. Aceasta subliniază modul în care cunoștințele și abilitățile au fost adesea plasate deasupra etniei sau originii.
Migrație și dinamică socială
În practică, migrația și interacțiunea cu străinii adesea merg mână în mână cu comerțul, alianțele și inovația. Multe comunități au profitat de contactul cu outsideri. Comercianții au adus nu doar bunuri, ci și idei și tehnologii noi. Specialiștii, cum ar fi meșteșugarii și constructorii, au fost adesea primiți cu brațele deschise pentru că adăugau valoare societății.
În același timp, unii migranți nu căutau stabilire pe termen lung, ci doar cooperare temporară. Gândește-te la mercenari, care și-au oferit serviciile unor domnitori locali, sau la comercianți călători, care s-au adaptat la obiceiurile zonelor în care făceau afaceri.
Concluzie
O schimbare într-o cultură arheologică nu înseamnă întotdeauna că un popor s-a mutat sau a fost înlocuit. Culturile se revărsau adesea unele în altele. Oamenii făceau comerț între ei și preluau elemente de la alte grupuri. Ceea ce conta în final erau normele societale și convingerile culturale care făceau ca o trib să facă parte dintr-un anumit popor.
