Introducere
Armura unui cavaler (sau om-de-arme) a arătat diferit de-a lungul Evului Mediu. În acest blog, îți oferim o privire în echipamentul unui om-de-arme italian din mijlocul secolului al cincisprezecelea pentru a te ajuta să-ți alegi propria compunere.
Războiul de o sută de ani dintre Anglia și Franța urma să continue până în 1453. Perioadele de război au fost întrerupte de păci scurtă, de care ambele țări aveau nevoie pentru a se reconstrui după lupte intensive. În Italia, se clocotea și o serie de conflicte de lungă durată. Ascensiunea unor rivali mari precum Veneția și Genova cauzase în sfârșitul secolului al patrusprezecelea o fel de război rece între două alianțe mari în nordul Italiei. Acesta urma să explodeze într-un război cald în 1423, sub forma Războaielor Lombardiei dintre Republica Veneției și Ducatul Milanului. Aceste războaie urma să împartă nordul Italiei în mai multe blocuri majore de putere, care proveneau din mozaicul stărilor-oraș individuale din secolele anterioare. Cursa armamentelor între alianțele care s-au luptat a dus la dezvoltarea caracteristicei platoșe 'Milaneze' și a Armurii Avant.
Evoluțiile armurii
De-a lungul secolului al cincisprezecelea, au apărut diferențe regionale clare în formele platoșelor. Stilul din nordul Italiei (Milanez) care punea accent pe forme mari și rotunde poate fi văzut în Armura Avant din castelul Churburg din nordul Italiei.
Bascinetul a fost înlocuit la mijlocul secolului al cincisprezecelea în Franța, Italia și Anglia de armet. Această coifă avea o construcție complicată care se deschidea pentru a se potrivi mai bine pe cap. Armetul timpuriu avea un bevor care era fixat peste coifă pentru a oferi protecție suplimentară gâtului. Armetul a rămas exclusiv disponibil pentru aristocrație, dar sallet, o altă coifă care înlocuise bascinetul, era purtată atât de soldații obișnuiți cât și de cavaleri. În Sfântul Imperiu Roman, era folosit aproape exclusiv sallet ca parte a stilului gotic.
Armura de braț a cunoscut dezvoltări majore în această perioadă. Pauldrons au devenit mai robuste pentru a proteja claviculele, în stilul Milanez placile de umăr erau adesea și asimetrice. Cotul era acoperit cu o placă care-l proteja complet, dar oferă încă destulă libertate de mișcare. Mănușile de platoșă s-au dezvoltat într-o formă de fel de mănuși în care degetele nu se puteau mișca individual, dar adesea se mai folosea și o formă hibridă cu protecție individuală a degetelor
Alcătuirea Giorgio: Armura Avant
Anul este 1440. Cavalierul milanez Giorgio se luptă în Războaielor Lombardiei sub generalul mercenariu Niccolò Piccinino. Armata se îndreaptă către micul oraș toscan Anghiari, unde o alianță venețiano-florentină așteaptă armata milanezăilor. Giorgio nu este de acord cu disciplina slabă a mercenarilorcare mărșăluiesc cu el: se pare că sunt mai atenți la salariul lor decât la o victorie, ceea ce el vede ca un exemplu al stării triste a trupelor militare din epoca sa.
Ținută
Când Giorgio nu-și poartă echipamentul de luptă, urmează moda din perioada timpurie a secolului al cincisprezecelea. Poartă dubletă de armare, pantaloni mi-parti, pantofi în vârf și un coif ca acoperământ al capului. La centură poartă o geantă și spada lui, un simbol al statusului militar pe care îl adora să-l arate pe străzile din Milano. Vrea ca prin ținuta lui să radieze un caracter războinic, chiar și fără armură.
Coif
Coiful era o piesă de îmbrăcăminte medievală care era inițial destinată ca o cască pentru a proteja capul de ploaie și frig. În secolul al patrusprezecelea, devenise moda în rândul aristocrației și burgheziei să poarte coiful ca o soară de turban prin întoarcerea lui cu dos în față.
Dubletă de armare
În secolul al cincisprezecelea, moda a trecut de la haine lungi și curgătoare la îmbrăcăminte scurtă și ajustată. Bărbații au început să poarte dubleta, care se termina în jurul șoldurilor și puneau accent pe piept și talie. Pantalonii complet au început să devină din ce în ce mai la modă din acest motiv.
Un gambeson oferă o strat de protecție matlasată sub zale și platoșă, dar era purtat de soldații săraci în sine. Datorită dezvoltărilor armurii, gambesoanele groase au devenit inutile pentru cavaleri și au început să poarte o variantă mai subțire și mai ușoară matlasată care se potrivea și cu moda zilei, așa-numita dubletă de armare. La această variantă ajustată a gambeson, părți de armură putea fi atașate care se potriveau bine pe corp.
În Italia, dubleta de armare era chiar purtată ca o piesă obișnuită de îmbrăcăminte de cetățeni și nobilime non-militară pentru a da un aspect războinic, comparabil cu purtarea bocancanilor sau îmbrăcămintei cu imprimeu camo în zilele noastre. Giorgio iubește să radieze aceasta și poartă dubleta sa de armare și în viața de zi cu zi.
Pantaloni
În secolul al cincisprezecelea, a existat treptat o trecere de la purtarea ciorapilor de picior la pantaloni complet. Giorgio poartă pantaloni mi-parti cu clapă. Dedesubt poartă braies lui, o pereche medievală de boxeri.
Ciorapii de picior erau ciorapi lungi, care erau atașați la boxerii și, de obicei, purtați sub haine lungi. Este o alegere personală să porți chausses sau pantaloni, dar ciorapii de picior erau deja departe din modă în această perioadă.
Centură
Oamenii din toate straturile societății atârnau pungi și alte obiecte de uz zilnic la cinturile lor. Gândește-te bine atunci când compui ținuta ta la ce ai crede că este important să iei cu tine în viața ta de zi cu zi ca și cavaler, cum ar fi ustensile de masă, dar și spada ta.
SFAT: Centurile medievale erau extra lungi, adesea ca simbol de status pentru a arăta cât de mult piele și-ar putea „permite" suplimentar purtătorul. Pentru a purta confortabil aceste centuri lungi, se punea o mică buclă la cataramă care făcea ca lungul capăt al centurii să atârne în jos.
Pantofi
În secolul al patrusprezecelea și al cincisprezecelea, bărbații purtau pantofi în vârf. De-a lungul timpului, tendința modei era să facă acești pantofi tot mai lungi și mai ascuțiți. Pe câmpul de luptă, forma urma funcția și ascuțimea pantofilor era mult mai modestă, pentru ca cineva să nu se poticnească în timp ce se lupta.
Tunic de zale
Deși Giorgio însuși nu poartă tunica de zale, mulți cavaleri o purtau în această vreme. Haubergonul, tunică de zale cu mâneci scurte, intra în uz din ce în ce mai mult în secolul al cincisprezecelea datorită dezvoltărilor în armura de braț. Cavalerii italieni ar continua să folosească tununci de zale complete până la sfârșitul secolului al cincisprezecelea, în timp ce în Sfântul Imperiu Roman, tunică de zale a fost împărțită în voiders și fuste de zale pentru a economisi greutate.
SFAT: Poți ajusta tunică de zale după măsurile tale prin îndepărtarea inelelor, dar o modalitate simplă este să legi mânecile cu curele de piele la coturile tale.
Armură
Armura lui Giorgio constă dintr-un kuras, armet, piese de braț și umăr, mănuși de platoșă și apărare completă de picioare.
SFAT: Cavalerii au avut de-a lungul întregului Mediu de pe toți ajutantul de scut sau alți servitori care îi ajutau să-și pună armura: platoșa de placă aproape niciodată nu a fost făcută pentru ca doar purtătorul însuși să o pună pe sine. Îți recomandăm să ceri cuiva dacă vor
