În acest blog, ne uităm la echipamentul lui Kassandros, un hypaspist în armata lui Alexandru cel Mare. În 331 î.Hr., cuceritorul macedonian și trupele sale au urmat pașii celebrului zece mii din Egiptul cucerit direct în interiorul Persiei - cu scopul de a răsturna regele Ahemenid Darius al III-lea de pe tron. Sub soarele fierbinte al Asiei Mici, armata macedoneană ar fi scris istorie și ar fi pus bazele unei noi perioade în istoria Euro-Asiatică.
Cuceririle macedoniene
După Războiul Peloponezian din secolul V î.Hr., statele-oraș grecești au rămas slăbite. Marele perdant, Atena, a trebuit să-și abandoneze marele imperiu maritim, deși a încercat să-l reconstruiască. Câștigătorul, Sparta a preluat scurt puterea în lumea greacă, dar războiul cauzase o lipsă semnificativă de Spartani aristocrați. Din acest motiv, statul-oraș al războinicilor putea abia să-și țină sub control clasa joasă de heloți. Sfârșitul Spartei ar urma să vină în următorul secol ca urmare a unei serii de revoluții în Peloponez.
Teba, care văzuse vacuumul de putere care apăruse în Grecia, deveni liderul unei noi alianțe beoțiene, care se îndrepta împotriva acestor două vechi puteri slăbite. Următoarele decenii, aceste trei blocuri de putere s-ar bate între ele prin intermediul mercenari, în timp ce populația lor civilă scădea masiv. În fundal, două regate priveau și așteptau șansa lor să cucerească grecii; una era vechia inamic persan din est, cealaltă era un nou jucător din nord.
Regele macedonian Filipus al II-lea (382-336 î.Hr.) vedea marea diviziune a Greciei din începutul domniei sale în 359 î.Hr. ca un teren fertil pentru cucerire. Până în acest moment, regatul Macedoniei din Balcan aparținuse mereu periferiei lumii grecești; datorită dialectului lor puternic din nord, nici nu le era permis să participe la Jocurile Olimpice, și majoritatea grecilor îi considerau pe jumătate barbari. Cu toate acestea, în decurs de patru ani, această mândrie a statelor-oraș grecești ar fi dovedi a fi căderea lor. Filipus dezvoltase, desigur, o nouă formare de luptă modernă, care făcea scurt proces cu armatele grecești slăbite: faimoasa falanx macedoneană. Hopliți (falange) în această formare luptau cu piei foarte lungi (sarisse) în linii strânse, care formau împreună ziduri impenetrable de sulițe. Atenieni și Tebani au opus scurt rezistență acestui ciocan din nord, dar au fost decisiv înfrânți la Chaeronea în 338.
După aceasta, Filipus a aplicat o tactică chibzuită pentru a preveni ca grecii, care doreau să păstreze autonomia deasupra tuturor, să se răsculte. Fondă în 337 î.Hr. Confederația Corintului, o confederație a tuturor statelor grecești sub hegemonia macedoneană. Statele membre nu trebuiau să plătească impozite și erau complet autonome în problemele interne, deși trebuiau să păstreze pacea între ele. Filipus plănuia să folosească această confederație și puterea unei Grecii unite pentru a cuceri Imperiul Persan. Înainte ca el să-și poată îndrepta atenția spre est, a fost însă asasinat anul următor. Fiul său Alexandru (356-323 î.Hr.) ar trebui să continue ambiția macedoneană în Asia.
Alexandru cel Mare
Acest fiu charismatic al lui Filipus și-a început domnia la vârsta de 20 de ani traversând Marea Egee cu armata experimentată a Confederației Corintului. O forță terestră de 43.000 de soldați și 5.500 de călăreți a cucerit fără efort statele-oraș grecești de pe coasta Asiei Mici, care fuseseră în mâinile persane de-a lungul ultimului secol. Alexandru plănuia să cucerească întregul Imperiu Persan, dar pentru a face acest lucru trebuia mai întâi să prevină atacuri asupra teritoriilor macedoniene din Asia Mică și ale peninsulei grecești în timp ce era plecat. Din acest motiv, a marșat spre sud spre Egipt și Levant, pentru a prelua orașele feniciene unde se afla flota persană.
La o vale de pe lângă orașul Isus, armata regelui persan Darius al III-lea a încercat să-i blocheze calea. Aceasta a înfrânt ușor falanxa macedoneană și Darius a fugit spre Est. A lăsat în urmă tezaururile de argint, pe care Alexandru le-a jefuit cu plăcere și a folosit monede pentru a-și plăti soldații. Cucerirea orașelor feniciene a durat mai mult și a cerut mult mai mult efort decât se așteptase; pentru a cuceri orașul Tir, care se afla pe o insulă în fața coastei, a trebuit chiar să construiască o baraj timp de 7 luni. Peninsula creată prin aceasta există și astazi. De asemenea, a fondat Alexandria la gura Nilului, prima dintre multe orașe care ar purta propriul lui nume.
Deși Alexandru se înfățișa ca marele erou al lumii grecești, această imagine s-a stricat în rândul aliaților săi greci, pe măsură ce puterea i-a urcat la cap și s-a angajat puternic în culturile pe care le-a cucerit. De asemenea, a încorporat generali persi înfrânți în armatele sale și le-a dat mai multe daruri decât aliaților săi greci. Se simțeau trădați, dar nu îndrăzneau să spună acest lucru; toți cei care s-au opus lui Alexandru au fost uciși în mod crud. Alexandru a început să se comporte în ochii lor din ce în ce mai mult ca un rege persan și s-a înfățișat ca moștenitor al ahemenizilor, „marele inamic" al grecilor în perioada clasică. După vizita sa la oracolul lui Amon din Egipt, unde a fost salutat ca faraon, tânărul rege macedonian s-a lăsat venerator chiar ca o divinitate pe pământ. Aceasta era o obicei obișnuit în rândul egiptenilor și perșilor, dar era considerat de greci, care vedeau un rege ca „primul dintre egali", ca forma supremă de despotism și blasfemie.
Totuși, macedonenii au continuat să pătrundă în interiorul Persiei. Ei au urmat pașii celebrilor zece mii mercenari greci care 70 de ani mai devreme au făcut același drum pentru a răsturna un alt rege persan. În 331 î.Hr., lângă micul oraș Gaugamela, Alexandru și Darius s-au reîntâlnit pe câmpul de luptă. Aici, regele macedonian a aplicat o tactică de cavalerie revoluționară, cu care a reușit să câștige rapid bătălia; grea cavalerie a hetairoi ('aliați') forma o pană abil manevrată, cu Alexandru în vârf. Prefăcând că încearcă să învăluiască armata persană, au reușit să întindă armata persană, care a încercat să o prevină, mult prea departe și să spargă direct prin punctul slab din linie. Darius a fugit din nou spre Est după ce a văzut aceasta, dar a fost capturat de propriul său general Bessus în Bactriana (Afganistanul de astazi). După această victorie, Alexandru s-a lăsat coroanat cu un diademe persan ca „regele Asiei", ceremonie căreia aliaților săi greci i-a fost greu s-o urmărească.
Și-a reluat călătoria de cucerire și a lăsat fără luptă să ardă palatul regal din Persepolis; a descris-o ca o răzbunare pentru distrugerea Atenei în 480 în Războaiele Persane, pentru a-și reconecta soldații greci dezamăgiți. După câteva luni, Alexandru a reușit să urmărească urmele lui Darius în Bactriana. Aici, în 329 î.Hr., a făcut scurt proces cu trădătorul Bessus, care se proclamase pe sine însuși noul rege persan și l-a ucis pe Darius într-un mod crud și public. Alexandru i-a oferit lui Darius o înmormântare demnă, la marea admirație a perșilor. Cu aceasta, el a sperat să se prezinte ca succesor demn al ahemenizilor pentru a preveni răsculări. A fondat multe orașe (pe care, desigur, le-a numit după sine), a cucerit o vasta teritoriu și a căsătorit-se cu prințesa persană Roxana. Din nou, în 323 î.Hr., Alexandru s-a îndreptat spre Est, pentru a cuceri peninsula indiană dincolo de granițele Imperiului Persan. Soldații săi s-au răsculat la Indus și au refuzat să traverseze râul; li-i dor de familie și de casă în Macedonia și Grecia, pe care nu le mai văzuseră de 13 ani. Această mutinie l-a convins pe Alexandru să renunțe la planurile de cucerire și să se întoarcă în Babilon. Înainte ca el să putea face acest lucru, regele macedonian de 33 de ani a murit foarte brusc de o boală necunoscută.
Lumea elenistică
Imediat după moartea lui Alexandru fără moștenitor, a urmat o perioadă de conflicte intense, în care generalii săi au luptat între ei pentru moștenirea regatului său. În cele din urmă, au rămas cinci, care și-au împărțit regatul macedonian;
Seleucus, marele câștigător care ar domni peste fostul Imperiu Persan din Est, până când parthienii ar răsturna dinastia sa,
Ptolemeu, care ar domni peste Egipt și orașele feniciene ale Levantului și a cărui dinastie s-ar încheie cu celebra Cleopatra,
Antigonos Monoculus, care ar domni peste Asia Mică și principalele orașe-stat grecești din coasta Egee,
Și în cele din urmă Cassandru și Lysimachus, care au pr
