Popoarele germanice erau grupuri de triburi care au trăit în Europa de Nord în perioada Antichității Clasice și începuturile Evului Mediu. În știința modernă, aceasta se referă atât la inhabitants din Germania, cât și la toate popoarele vorbind germanic din acea perioadă. Acest blog se limitează la Germani care au trăit aproximativ până în secolul 1 d.Hr. în zona „Magna Germania".
Clasificarea archeologică
Epoca Fierului Germanic este împărțită în trei perioade: Epoca Fierului Pre-Română (500 - 100 î.Hr.). Epoca Fierului Romana (0 – 375 d.Hr.) și Epoca Fierului Germanic (375 – 800 d.Hr.)
Acest blog se concentrează pe Epoca Fierului Pre-Română și Romana. Vezi blogul nostru separat despre Epoca Fierului Germanic și Perioada Migrațiilor.
Culturile archeologice și migrațiile
În archeologie, vorbim despre multe culturi diferite. Uneori se suprapun cu culturile etnice, dar adesea nu. În același timp, trecerea între culturi trebuie privită cu nuanță. În multe cazuri, oamenii au trecut pur și simplu prin schimbări de obiceiuri. Consultă acest articol pentru mai multe informații despre culturile archeologice și etnice.
Originea popoarele germanice
Limbile germanice aparțin familiei de limbi indo-europene. Conform savanților, aceste limbi au apărut prin răspândirea limbilor Indo-Europene în Epoca Cuprului, din stepele Pontice-Caspice în jurul anului 3500 î.Hr. Aceasta s-a întâmplat prin intermediul culturilor mixte cum ar fi Cultura Cănilor Conice, care s-a îndreptat către regiunea Danemarcei actuale, unde a fuzionat cu Cultura Cănilor Pâlniei. Această amestecare culturală a dus în final la Epoca Bronzului Nordic (2000–500 î.Hr.), care este considerată perioada în care a apărut precursorul limbilor germanice.
În jurul anului 500 î.Hr., putem vorbi pentru prima dată despre „popoare germanice", bazat pe urme archeologice și lingvistice. Originea lor este marcată de Cultura Jastorf, o cultură archeologică din Germania și Polonia actuale. Cu toate acestea, unii savanți sugerează că popoarele germanice au putut să apară și în alte locuri, de exemplu în Iutlanda și Sud-Scandinavia, ceea ce indică origini multiple.
Epoca Fierului Nordic
Fierul era deja folosit din 1300 î.Hr. în regiunea Mediteranei, dar în Europa de Nord s-a răspândit pe scară largă abia din 500 î.Hr. Din cauza colapsului comerțului la sfârșitul Epocii Bronzului, bronzul a devenit rar. Ca înlocuitor, oamenii au început să extragă fier din mlaștinile turbale. Aceasta a rezultat din contact cu Cultura Hallstatt Keltică din Europa Centrală, unde cunoștințe și tehnologie au fost împărtășite pe o zonă largă. Cultura Hallstatt provenea din Cultura Câmpurilor de Urnelor din epoca târzie a Epocii Bronzului (1200 î.Hr.). Faza a 3-a a Culturii Hallstatt a marcat începutul Epocii Fierului Timpurii în Europa Centrală (800-600 î.Hr.). Aceasta a fost urmat mai târziu de Cultura La Tène Keltică (450 î.Hr.–100 î.Hr.). Culturile Epocii Fierului din nord au fost probabil purtate de vorbitori germani.
Influențe La Tène
Ritualurile funerare, cum ar fi cremația și înmormântarea în urne, au continuat tradițiile Epocii Bronzului. Influențele din cultura La Tène din Europa Centrală au ajuns în Scandinavia, rezultând în descoperiri precum săbii, vârfuri de lance, bijuterii și cazane, inclusiv celebrul cazan Gundestrup și căruciorele Dejbjerg.
Cultura Jastorf era o cultură din Epoca Fierului situată în ceea ce este acum Germania, și se extindea spre Iutlanda în nord și Polonia în est. Această cultură a existat între 600 - 100 î.Hr. și a format partea de sud a Epocii Fierului Pre-Romane. Se dezbate dacă această expansiune a fost o migrație războinicească sau o răspândire culturală pașnică. În Olanda, se presupune că inovațiile din Epoca Fierului provin din dezvoltări locale și influență reciprocă. În aceste vremuri, comercianții au traversat, de asemenea, distanțe lungi și diferitele culturi din Europa Centrală și Nord din perioada târzie a Epocii Bronzului și Epoca Fierului timpurii împărtășeau multe asemănări culturale și religioase.
Cultura a fost numită după un sit archaeological din apropierea satului Jastorf din Saxonia Inferioară. Se caracteriza prin folosirea înmormântărilor prin cremație în mari câmpuri de urne și a fost puternic influențată de Epoca Bronzului Nordic. Cultura materială arată o amestecare de tradiții, în care Epoca Bronzului Nordic a continuat să lase o amprentă clară, chiar și pe măsură ce au apărut influențe din Cultura Hallstatt Keltică din sud.
În sud, Cultura Jastorf se învecinau cu Cultura Hallstatt, în timp ce în nord se vedeau asemănări cu fazele târzii ale Epocii Bronzului Nordic. Necropolele din regiuni cum ar fi Schleswig-Holstein, Mecklenburg, Pomerania de Vest, Brandenburg și Saxonia Inferioară arată o continuitate a locuirii din Epoca Bronzului până adânc în perioada Jastorf și după. Deși arheologii observă că tradițiile Keltice și locale se influențează reciproc, nu este încă complet clar cum au decurs exact aceste interacțiuni.
Extinderea teritoriului
Inițial, Cultura Jastorf era limitată la Saxonia Inferioară de Nord și Schleswig-Holstein. Cu toate acestea, în jurul anului 500 î.Hr., a început să se extindă spre sud și vest, până la Harz, Turingia, Silesia Inferioară și Renania. Această expansiune a fost posibilă datorită plecării anterioare sau depopulării acestor regiuni, deoarece grupuri din Cultura Hallstatt, adesea identificate ca Keltice sau Belgice, s-au mutat în alte părți ale Europei, inclusiv regiunea Mediteranei și Europa Atlantică. Această migrație a fost probabil determinată de schimbările climatice. Europa de Nord a devenit mai rece și mai umedă, ceea ce a cauzat eșecuri ale recoltelor.
Apogeu al Culturii Jastorf
În perioada sa de apogeu, regiunea de bază a Culturii Jastorf era concentrată în Saxonia Inferioară de Nord (Lüneburger Heide și Elba inferioară). Această regiune contrasta cu așa-numitul grup Nienburg (sau grupul Harpstedt-Nienburg) din vest, de-a lungul Aller și cursul mediu al Weser. Grupul Nienburg arăta mai multe asemănări cu culturile Keltice și avea contacte clare cu culturile Hallstatt și La Tène. Descoperiri rare ale Culturii Jastorf au fost găsite și în regiuni cum ar fi Berlin și Mecklenburg-Vorpommern.
Cultura Jastorf, o cultură mixtă germano-keltică
Cultura Jastorf reflectă o perioadă unică în care influențele din lumea Nordică și Keltică s-au combinat. Marchează o perioadă de tranziție în care comunități locale din Europa de Nord și-au dezvoltat propria identitate, în timp ce, în același timp, au menținut contacte cu culturile situate mai la sud. Aceasta face Cultura Jastorf un subiect important pentru cercetarea archeologică asupra istoriei germanice timpurii.
Majoritatea descoperirilor din Cultura Jastorf provin din morminte, morminte plate și așa-numitele Brand Gruben Gräber (gropi de cremație). Remarcabil este că darurile funerare sunt rare și modeste, și că ofertoriile de arme, care sunt caracteristice pentru mormintele din perioada migrațiilor, lipsesc cu totul.
Expansiunea sudică și mișcările populației
Răspândirea cea mai sudică a culturilor germanice în afara regiunii Jastorf devine vizibilă abia la sfârșitul Epocii Fierului Pre-Romane. Aceasta reiese din numărul mic de brățări La Tène târzii găsite în Turingia și nord-estul Hessei. Aceste descoperiri indică posibile mișcări ale populației din regiunea Elbe/Saale, via Main-Frankenland, spre marginile Alpilor. Aceste migrații par să fi fost influențate de ascensiunea Culturii Przeworsk.
Un alt factor care ar fi putut favoriza extinderea Culturii Jastorf este vidul demographic care s-a creat în Germania de Sud, în jurul cursului superior al Dunării și al Rinului. Începând din 400 î.Hr., grupuri Keltice care locuiau anterior în această regiune s-au mutat în zone mai bogate din Galia, Spania, Pannonia și Italia de Nord. Această plecări au creat spațiu pentru noi comunități, inclusiv cele ale Culturii Jastorf, să se stabilească în sud.
În faza târzie au apărut timpuri turbulente, cum ar fi invaziile Teutonilor și Cimbrienilor, care s-au încheiat cu înfrângerea lor la Aquae Sextiae (102 î.Hr.). Așezări fortificate din această perioadă includ Borremose (Danemarca) și Atuatuca (Belgia).
Primele contacte cu Romanii
Primele popoare germanice menționate în sursele istorice sunt Bastarnii și Cimbrii. În jurul anului 100 î.Hr., Cimbrii și Teutonii au provocat mari tulburări în Europa prin migrațiile lor, ceea ce în cele din urmă a dus la Războaiele Cimbriene împotriva Romanilor. Deși aceste grupuri germanice au avut inițial succes, au fost în final înfrânte.
Către sfârșitul anului 100 î.Hr., popoarele germanice și-au extins teritoriul, adesea în detrimentul triburilor Keltice. Iul
