Introducere
Scythienii erau un popor nomad puternic Indo-European care a dominat vastele stepe eurasiatice între 900 î.Hr. și 400 d.Hr. Imperiul lor se întindea de la Carpați până la granițele Mongoliei. Erau cunoscuți pentru cultura lor superioară de călărie, pentru abilitatea lor devastatoare cu arcul și pentru un stil artistic unic care ar influența regiunea încă multe secole.
Deși numele "Scythian" era adesea folosit ca termen general pentru diverse triburi precum Sarmații, Massageții și Sacienii, aceste grupuri împărtășeau o cultură centrală: cultura Scytho-Siberiană.
Origini și Migrație
Rădăcinile Scythienilor se întind adânc în perioada preistorică a stepei. Ei sunt descendenții păstorilor Proto-Indo-Europeni care au format cultura Oalelor cu Așa în Vestul Europei în jurul anului 3.000 î.Hr. După secole de migrații între Europa și Asia Centrală, strămoșii lor s-au remigrat în jurul anului 2.000 î.Hr. către stepa Pontică, unde au format culturile Sintashta (inventatorii carului de luptă).
Alungarea Cimmerienilor
În jurul anului 800 î.Hr., Scythienii s-au stabilit definitiv la nord de Marea Neagră (actualele Ucraina și Rusia de Sud). Prin aceasta, i-au alungat pe locuitori originali, Cimmerienii. Aceștia din urmă au fost dezbinați intern; în timp ce tribul regal a fost anihilat, alții au fugit în Asia de Vest.
Societate și Structura Socială
Societatea scythiană era strict ierarhică și bazată pe un sistem patriarhal de structuri de clanuri și reciprocitate legată de jurământ.
Scythienii Regali (Scoloti): Aristocrația de războinici și clasa superioară. Ei dominau politica și armatele.
Clasa Preotească (Auchatae): Responsabili de ritualurile religioase și ordinea cosmică.
Țăranii și Muncitorii (Catiari & Traspies): Stratul inferior care asigura aprovizionarea cu alimente și munca manuală.
Poziția Femeii
Inițial, femeile erau în poziție inferioară, dar din cauza influenței Saromatilor înrudiți, acest lucru s-a schimbat. Din perioada Scythiană Medie, femeile puteau să servească ca războinici. Arheologii au găsit nenumărate morminte de femei înarmate, ceea ce a putut fi baza legendelor grecești despre Amazoane.
Luptă și Armament
Scythienii erau teroarea lumii antice. Armatele lor constau în principal din arcași călări care foloseau tactici ale retragerii prefăcute: pretindeau că se retrag pentru a atrage inamicul din formație, apoi se întorceau brusc și trimiteau o ploaie de săgeți.
Armament:
Arcul Compus: Un arc puternic în formă de S cu o rază mare.
Armură Solzoasă: Preluată din Asia de Vest; scuamele de fier sau bronz cusute pe piele. Și caii erau uneori echipați cu aceasta.
Akinakes: O sabie scurtă scythiană sau pumnal.
Scuturi: Fabricate din țesătură împletită, lemn sau piele, adesea întărite cu benzi metalice.
Religie și Moarte
Religia scythiană era o formă de paganismul Indo-European. Adorau zei care semănau puternic cu divinități Nordice Vechi și Grecești. Șamanismul și utilizarea canabisului în corturi rituale jucau un rol în provocarea trancelor.
Kurzanurile (Curile Regale)
Când un rege murea, era îngropat cu lux neobișnuit într-un kurgan (movila funerară).
Corpul său era mumificat și dus în grabă pe tot teritoriul triburilor.
În mormânt erau sacrificate concubine, slujitori și cai pentru a-l servi în viaţa de apoi.
Un an după înmormântare, adesea 50 de tineri slujitori și 50 de cai erau uciși și poziționați ca "călări eterni" în jurul movilei funerare.
Comerțul Greco-Scythian
Din secolul al VII-lea î.Hr., Grecii au înființat colonii la Marea Neagră, cum ar fi Olbia și Pantikapaion. A apărut un comerț prosper:
Export: Scythienii furnizau grâu, pești, blăni și sclavi.
Import: Elita scythiană cumpăra vin grec, ulei de măsline și bijuterii din aur.
Această interacțiune a dus la un stil artistic minunat amestecat, în care orfevrii greci lucrau în caracteristicul scythian "stil animal", cu reprezentări dinamice ale prădătorilor la vânătoare, grifilor și cailor.
Sfârșitul unei Epoci
În jurul anului 513 î.Hr., Scythienii au supraviețuit unei invazii uriașe a regelui persan Darius I aplicând o tactică pământului pârjolit. Cu toate acestea, în secolul al IV-lea î.Hr., imperiul a început să se șubrezească.
339 î.Hr.: Faimosul rege Ateas a căzut în luptă împotriva lui Filip al II-lea al Macedoniei (tatăl lui Alexandru cel Mare).
Prăbușire: În final, Scythienii au fost învinși și asimilați în jurul anilor 300-200 î.Hr. de către ascendenții Sarmați.
Până în Evul Mediu Timpuriu, identitatea scythiană s-a fuzionat complet cu noile popoare ale stepei, dar statusul lor legendar ca călăreții ultimi ai Răsăritului a perseverat în istoriografie.
Linkuri interne:
Foederati și Auxilia: Coloana vertebrală non-romană a legiunii
Carthago: Marele Putere Maritimă a Antichității
Legionarul Roman în antichitate: funcție, istorie și caracteristici
