În acest blog ne uităm la echipamentul hoplit-ului spartan Eurysthenes 431 î.Hr. El luptă la asediul Atenei sub regele său Arhidamus al II-lea. Orașul este apărat de Zidurile Lungi, construcții de fortificare imense care au fost construite cu bogăția pe care Atena a acumulat-o cu imperiul său peste Marea Egee. În a doua jumătate a secolului al V-lea î.Hr., lumea greacă era înfricoșată de un conflict cuprinzător între Atena și Sparta, doi alianți vechi care cu trecerea timpului deveniseră dușmani mortali.
Hoplitul și polis
În Grecia Antică, polis (și cetățenia acesteia) era centrală în societate. Cetățenii bărbați ai acestor poleis aveau, pe lângă privilegiile economice, și drepturi speciale. Ei puteau participa la ritualuri religioase exclusive și să ia cuvântul în sfera politică a orașului-stat la diferite niveluri. Poziția cetățeniei în polis poate fi comparată cu clasa războinicilor din alte societăți indo-europene. Ca și aceste popoare înrudite, societatea greacă era ierarhică și împărțită în clase, fără a se face distincție între clasa războinicilor și clasa religioasă. Cetățenia unei polis nu era deci doar un privilegiu, ci aducea și obligații. Cea mai mare dintre acestea era o formă de serviciu militar obligatoriu pentru cetățenii bărbați: dacă ești membru al comunității orașului, trebuie și să o poți apăra. Această legătură între drepturi politice și obligații militare funcționa și invers: democrația ateniene a apărut din faptul că vâslașii flotei ateniece au primit putere de la oamenii de stat Solon și Cleisthenes, exact pentru că luptau pentru orașul lor.
Hoplații erau soldați cetățeni care în viața lor de zi cu zi erau fermieri sau meșteri cu personalitate juridică, trebuiau să-și adune singuri echipamentul de arme și în timp de război erau mobilizați să lupte pentru polis. Acest lucru nu era întotdeauna cazul: hoplații spartani erau o excepție pentru că aceștia se ocupau aproape exclusiv cu politica și artă militară chiar și în perioadele de pace. Orice alt munc în societatea spartană era efectuată de Perioeci și Heloți, clase subordonate de non-cetățeni. Datorită culturii puternice de autonomie la scară mică, competiție și autodeterminare, grecii erau fierce împotriva oricărei forme de dominație din exterior; ei o vedeau ca o formă de sclavie comparată cu „libertatea" greacă. Această libertate se aplica doar clasei superioare (războinice), clasa inferioară (muncitoare) nu, ea aparținea pământului și nu avea personalitate juridică.
Poleis ca Atena, Sparta aveau propria formă de guvernare și identitate urbană, dar împărtășeau o cultură greacă comună de competiție reciprocă. Aceste orașe domneau peste țara înconjurătoare și intrau constant în conflict între ele pentru putere și teritoriu. Fiecare vară era un „sezon de război", în care orașele aceste conflicte între ele se luptau. Aceasta se făcea în bătălii în care pereții de scuturi (falangă) din ambele părți se ciocneau și se împingeau până când una din cele două linii era spartă. Modul în care hoplații luptau în aceste bătălii a dus la întărirea identității lor colective: ei îndeplineau alături de prieteni, membri ai familiei și cunoștințe datoriile lor sociale și erau protejați de scutul soldaților (și concetățenilor) alături de ei. Prin această cultură puternică de luptă urbană, grecii nu doar apreciau eroismul individual, ci și o formă de eroism colectiv pentru onoarea comunității orașului.
Imperiul Atena
După ce grecii îl înfrânseseră pe armatei persane a lui Xerxes în 480 î.Hr. din peninsula greacă, a existat un interes mare printre greci pentru a forma o alianță defensivă care să prevină o următoare invazie. Atena a luat inițiativa prin fondarea acestei alianțe în 477 î.Hr.: așa-numita Ligă Delică (numită și „Liga Delico-Atică").
Liga de pe mare a fost pusă la cale de Atena ca o colaborare între egali, dar a existat de fapt pentru a crea hegemonia ateniene peste Marea Egee. Nu toate orașele-stat puteau furniza trupe sau nave și deci Atena le-a impus o contribuție financiară la fondul ligii, mai întâi păstrat pe insula Delos și apoi Acropola atenienă. Acest fond a fost folosit printre altele pentru a construi flota atenienă și enorme fortificații între Atena și noua către portul Pireu, așa-numitele „Ziduri Lungi". Când război cu persanii a fost încheiat în 449 î.Hr., Liga Delică a continuat să existe, chiar dacă scopul inițial al alianței dispăruse.
Prin presiune economică și militară asupra mai micilor poleis, Atena și-a răspândit sistemul democratic. Noi colonii și orașe-stat care cu ajutor ateniean au adoptat acest sistem politic, au fost fidele Ligii Delice. Flota atenienă și democrația ofereau oportunități grupurilor mai sărace să obțină putere politică. Prin urmare, s-au născut mișcări democratice puternice (și deci orientate spre Atena) în multe orașe-stat grecești în și în afara ligii. Cu ajutorul acestei politici de putere, Atena a devenit centrul economic, politic și cultural al lumii grecești.
Conducătorii poleis-urilor aristocratice și oligarhice s-au simțit amenințați de aceste dezvoltări și s-au temut să-și piardă sistemul aristocratic și independența. Ei au creat o contragreutate împotriva Atenei, așa-numita Ligă Peloponesiană cu Sparta la conducere. A apărut o război rece în lumea greacă: Sparta împotriva Atenei, aristocrație împotriva democrației. Aceste alianțe se confruntau și pe plan militar foarte asimetric. Deci Liga Delică avea cu mult cea mai mare și cea mai dezvoltată forță navală, dar Liga Peloponesiană avea cea mai puternică armată de pământ.
Sparta
Sparta era un oraș-stat prominent în Laconia, în Grecia Antică. În antichitate, orașul-stat era cunoscut ca Lacedaemon, în timp ce numele Sparta se referea la cel mai important loc de reședință în valea râului Evrotas în Laconia, în sud-estul Peloponezului. În jurul anului 650 î.Hr., Sparta a devenit cea mai dominantă putere militară terestră din Grecia Antică.
Sparta s-a distins de alte orașe-stat grecești prin sistemul social unic și constituția sa, despre care se spunea că au fost introduse de semi-mitologul legislator Lycurgus. Legile sale au transformat Sparta într-o societate militaristă în care toți instituțiile sociale din clasa liberă au fost orientate către antrenament militar și dezvoltare fizică. Populația a fost împărțită în Spartiați (cetățeni cu drepturi depline), mothaces (non-Spartiații liberi cu descendență spartană), perioeci (non-Spartiații liberi) și heloți (locuitori locali non-Spartiați transformați în sclavi). Heloții constituiau majoritatea populației și erau strict oprimați de Spartiați.
O parte esențială a educației militare spartane era Krypteia. Acesta era un serviciu secret care avea scopul de a ține heloții sub control și de a suprima posibile răscoale. Krypteia era și o extensie a agogei, sistemul riguros de educație al Spartei. După ce tinerii bărbați la vârsta de 21 de ani aveau terminat agoga, cei mai buni dintre ei erau selectați pentru a lupta ca hoplații în armata spartană. Krypteia poate fi văzută ca o variantă spartană a benzilor de guerra proto-indo-europene, cunoscute ca koryos, în care tinerii dintre ei erau antrenați în tactici de gherilă și operațiuni clandestine.
După această perioadă, tinerii adulți deveneau membri cu drepturi depline ai clasei libere, ceea ce în acest caz era sinonim cu a fi membru al clasei războinicilor. Falanga spartană era considerată una dintre cele mai bune formațiuni de luptă din antichitate. Femeile spartane libere se bucurau de drepturi considerabil mai mari decât în alte locuri din lumea clasică. Spartanii înșiși credeau că împărțirea societății lor era cu mult mai veche. Ceea ce este parțial adevărat pentru că această împărțire poate fi trasă ca proto-indo-europeană.
Conform tradiției lor, heloții erau descendenții Acheenilor, locuitori inițiali ai Peloponezului, care după căderea civilizației miceniene fuseseră transformați în sclavi de Dorienii, strămoșii Spartanilor. Această așa-numită „invazie doriană" ar fi fost condusă de descendenții lui Hercule, cunoscuți sub denumirea „întoarcerea Heraclizilor". Această poveste a jucat un rol central în identitatea spartană. Atât Spartanii cât și Heloții probabil descendeau din aceleași grupuri de populație doriană și difereau puțin în etnicitate sau cultură. Relația lor complexă ar fi apărut dintr-un conflict profund din trecut. Pentru că Spartiații erau numeric în minoritate și heloții duși la disperare îi amenințau, au dezvoltat o societate complet axată pe clasa războinicilor și au transformat Sparta într-un stat militar. În același timp, heloții ca grup au fost forțați în „clasa muncitori" neiber. Prin urmare, Sparta a creat o armată de profesionaliști permanentă care a fost complet dedicată războiului.
Război Peloponesiac
Războiul a izbucnit în 431 î.Hr., când Spartanii disperați au avansat cu o armată terestră prin Attica pentru a asedia Atena și portul ei Pireu. Atenienii au fost protejați de
