În lunga istorie romană, compoziția armatei romane s-a schimbat de mai multe ori. În acest blog, vom discuta despre armata din târziul perioadei regale și Republica Romană timpurie până la sfârșitul celui de-al 1-lea Război Punic.
Război roman din perspectiva indo-europeană
Societatea romană era profund saturată de tradiții de origine Proto-Indo-Europeană. Acest lucru a fost clar vizibil în cultura militară romană pe tot parcursul istoriei Romei. Iată câteva exemple:
Relații patron-client
Sistemul patronilor și clienților era fundamental pentru societatea romană. Patronii, adesea șefii familiilor puternice, și-au împărțit bogăția cu romani mai puțini înstăriți (clienți) în schimbul loialității și sprijinului politic. Aceste relații patron-client se bazau pe reciprocitate legată de jurământ. Statutul atât al patronului cât și al clientului depindea de bogăția lor. Deci, în perioada republicii, oamenii săraci ai societății erau deseori cumpărați cu pâine și bani de către patroni, pentru ca aceștia să voteze pentru el la alegeri.
Întreaga societate romană a fost construită pe acest sistem de reciprocitate; majoritatea romanilor erau clienți și majoritatea patronilor erau adesea ei înșiși clienți ai unui patron chiar mai bogat. În armatele romane timpurii, această relație probabil că avea o influență puternică asupra poziției cuiva. De asemenea, relația cu zeii era privită în acest fel; de aceea era atât de important să aduci ofrandele corecte în religia romană.
Această parte importantă a culturii romane și-a găsit originea la nomazi din stepa Proto-Indo-Europeană. Deci, vita putea fi împrumutată de un crescător de vite mai bine situate crescătorilor de vite săraci în schimbul unei contraprestatii, adesea sub formă de sprijin militar.
Conexiunea dintre politică și religie
În Roma pagan, oamenii de stat (regi, consuli și mai târziu împărații) erau de asemenea cei mai mari preoți ai religiei romane. Romanii vedeau bunăstarea imperiului lor ca fiind direct conectată cu o bună relație între oameni și zei. Omul de stat era cel mai mare patron al societății, care de aceea era la rândul său cel mai bine potrivit să fie cel mai mare client pentru zei.
În societățile Proto-Indo-Europene, șeful societății îndeplinea și el ambele funcții: în mitul creației Proto-Indo-European, primul preot era în același timp și primul rege. În ambele culturi, liderul societății avea ca principală sarcină menținerea ordinii cosmice.
Cetățenia
Cetățenia în epoca romană nu trebuie confundată cu conceptul nostru modern al acesteia. Cetățenii romani nu erau doar oameni născuți în limitele Imperiului, ci o clasă privilegiată în societate. Doar cetățenii aveau personalitate juridică și drepturi politice. Cetățenia a fost în majoritatea cazurilor determinată de naștere și pentru a deveni cetățean trebuia să îndeplinești anumite obligații față de societate. Pentru aceasta era adesea necesară o anumită bogăție.
Cetățenia romană prezintă asemănări cu sistemul de clase germanic și celtic. Aceasta poate fi văzută în conceptul Proto-Indo-European al unui zestre. Acest sistem a provenit din sistemul de clase tridimensional, în care cetățenia corespundea cu clasa războinicilor. Între cele două nu s-a făcut inițial nicio distincție.
Ritualizarea procesiunii triomfale și Spolia Opima
După victorii militare romane importante, comandantul de câmp a ținut o procesiune triumfală prin oraș, prin care a oferit zeilor prădăcina de război promisă (în special Iupitei și Marte), dar și poporului. A făcut-o prin organizarea pe cheltuiala sa a unor mari festivități și prin distribuirea de monede cu fața sa pe care au fost bătute din metale prețioase capturate.
Această tradiție și-a găsit originea în ritualul Indo-European Koryos, în care tineri războinici din comunitate erau trimiși să fure vite de la alte triburi. Aceasta servea pentru a susține economia tribului. Cel care aducea prădacina era văzut ca un erou care împărțise bogăție cu poporul. Acest lucru a încurajat alți războinici să fure și vite, menținând tradiția vieții.
Alianțe
Roma era faimoasă pentru numeroasele sale alianțe pe care le folosea foarte tactic, adesea ca casus belli pentru războaie de cucerire. Inițial, acestea au fost închise cu alte popoare din peninsulă italiană și mai târziu în întreg imperiul. Aceste alianțe sunt o expresie a reciprocității legate de jurământ și seamănă mult cu relațiile patron-client pe care familiile romane le aveau între ele.
Această practică și-a găsit, de asemenea, originea în cultura Proto-Indo-Europeană. Aliații care împărțeau prădacina participau la ordinea cosmică. Aliații care nu și-au respectat promisiunile sau au comis trădare trebuiau, conform acestei viziuni asupra lumii, să fie distruși, deoarece creeau haos.
Reîncarnare
Romanii credeau indirect în reîncarnare. Conform religiei romane, sufletul era nemuritor, dar locul unde ajungea după moarte depindea de acțiunile cuiva în viață și de moartea pe care o murise. De aceea, era o cultură puternică a performanței, și ca și la cultura Norsă Veche, era o preferință pentru moartea pe câmpul de luptă. Cineva care murise în luptă mergea la frumoasele Câmpuri Elizee, în timp ce cineva care murise în mod natural mergea la Câmpurile Asfodel. Faptul că romanii asociau viața de apoi cu câmpuri deschise indică originea lor ca ciobani din stepa.
Rolul simbolic al suliților
Suliția avea o semnificație simbolică importantă pentru romani; aceasta era, desigur, arma zeului războiului Marte. Între altele, fetialii aruncau o hasta mânjită cu sânge în teritoriul inamic pentru a declara război. De asemenea, o suliță fără vârf (hasta pura) a fost acordată ca distincție militară centurionilor experimentați (primipilus).
Sulițele nu aveau doar o semnificație legată de război; deci celibaris-hasta era folosit în mod tradițional pentru a tăia părul unei mirese. La comerț și justiție, o suliță marca, de asemenea, adesea începutul tranzacțiilor (subhastationes) sau era prezentă la curtea de justiție (hasta centumviralis).
Statutul ceremonial al curelei militare
Chiar și cureaua unui războinic sau legionar avea o semnificație ceremonială: aceasta simboliza legătura clasei războinicilor. Această practică nu era unică pentru romani, după cum se vede la Hochdorf Keltul din 600 î.e.n. Ambele popoare găsesc originea acestei tradiții la strămoșii lor din stepa; deci curele militare Proto-Indo-Europene au fost prominent reprezentate pe stelele Kurgan din 3500 î.e.n.
Armata Romană Timpurie (752 -578 î.e.n)
Până în jurul anului 550 î.e.n., nu existase o armată romană organizată. În schimb, hoardele de război, formate de diferite clanuri, mergeau la luptă în comun. Aceste grupuri întrețineau relații între ele, bazate pe reciprocitate legată de jurământ. Deci forța militară putea fi concentrată și se puteau organiza expediții de plundare comune.
Este probabil că și romanii aveau o cultură militară puternică, deoarece popoarele italiene din epoca fierului aveau o origine Indo-Europeană. Războiul și expediții de plundare între triburi formau o parte fixă a societății și erau organizate periodic între clanuri. Pentru războinici, aceasta era o modalitate de a aduna bogăție și de a câștiga statut social. În aceste mici războaie, faptele eroice individuale au fost foarte accentuate, asemănătoare culturii militare descrise în Iliada și Odiseea lui Homer.
Armele hop lităților etruscane (578 – 315 î.e.n)
Etruscienii și romanii au fost puternic influențați de coloniile comerciale grecești care au fost stabilite pe peninsulă italiană. Aristocrația iubea produsele de lux grecești și fluxul reciproc de bani. Prin această conexiune, Roma a început, de asemenea, să se modeleze ca o oraș-stat grec.
În jurul anului 550 î.e.n., în perioada atribuită în mod tradițional domniei regelui Servius Tullius, pare a fi fost introdusă o conscripție militară în care bărbații cu drepturi de cetățean trebuiau să participe ca hoplități în
