În acest blog vorbim despre legiunea Romană din secolul al 3-lea d.Hr. Această perioadă se caracterizează prin marea criză cunoscută și sub numele de anarhie militară.
Criza secolului al 3-lea
Imperiul Roman era la apogeu sub Hadrian (117-138). Din secolul al 3-lea, în loc să dea lupte și să cucerească teritorii noi, Roma a fost din ce în ce mai mult pe poziții defensive din cauza dușmanilor care plunderau și a războaielor civile. Aceasta a dus la secarea sursei esențiale de venituri obținute din plundarea țărilor dușmane.
În schimb, pământul rural a fost deschis spre devastare economică de către plunderatori. Guerele civile regulate au contribuit la epuizarea forței de muncă a armatei, iar recrutarea soldaților de înlocuire a pus și mai multă presiune pe populația activă.
Corupție și inflație
Aristocrația romană a dezvoltat o cleptocracie în care puterea și interesul personal erau prioritare. Și legiunile au participat la aceasta. Pe lângă soldul lor, soldații primeau bonusuri, de exemplu la numirea unor noi împerați sau a Tribunilor sau Consulului care doreau să-și consolideze puterea. Această cultură a bonusurilor a dus la faptul că loialitatea legionarului era îndreptată spre cine oferea cel mai bun bonus. Războiul însemna bonusuri și astfel armatele și-au creat singure munca. În timpurile fără conflicte externe, nu erau relutanți să-și proclame propriul general drept împărat și să înceapă o război civil. Armata avea nevoie de mai multe și mai mari mite pentru a-și păstra loialitatea. Septimius Severus a crescut deci soldul legionarilor și a acordat donativum considerabil trupelor. Dar creșterea mare și continuă a acestor cheltuieli a creat probleme pentru toți succesorii săi. Fiul său Caracalla a crescut din nou soldul anual și a acordat armatei multe privilegii în conformitate cu sfatul tatălui său pentru a-și păstra loialitatea.
O formă similară de corupere poate fi văzută în pâinea și spectacolele populiste și alte campanii politice. Aceasta a dus doar la și mai multă corupție și inflație.
Din aceste motive, secolul al 3-lea d.Hr. a fost o perioadă în care Imperiul Roman aproape că s-a prăbușit sub presiunea combinată a invaziilor străine repetate, a războaielor civile și a inflației economice.
Pretendanții la tron
În timpul crizei, au existat cel puțin 26 de persoane care și-au revendicat titlul de împărat, de obicei generali romani proeminenți care revendicau puterea imperială asupra întregului imperiu sau a unor părți din acesta. Același număr de oameni a fost recunoscut în această perioadă de Senatul Roman ca împărat legitim.
Împăratul împărțit
La apogeu al crizei în 268, imperiul s-a destrămat în trei state rivale: Imperiul Galic (cu provinciile romane Galia, Britannia și temporar Hispania), Imperiul Palmiren (cu provinciile estice Siria, Palestina și Egipt) și între ele Imperiul Roman, cu Italia ca centru de putere.
Formarea unei culturi egale în armata romană
În 212 d.Hr., împăratul Caracalla a acordat cetățenia prin Constitutio Antoniniana tuturor locuitorilor liberi ai Imperiului Roman. Aceasta a însemnat că nu mai era făcut niciun distincție între cetățeni, care erau în principal etnic italieni, și non-cetățeni (peregrini). Aceasta a dus la faptul că toți cetățenii liberi puteau participa ca legionari în armată. Din acel moment, diviziunea dintre legionari și trupe auxilia a fost eliminată, ceea ce a dus la o asemănare din ce în ce mai mare dintre ele. Aceasta a însemnat și că superioritatea și cultura performanței asociată a fost mai mult concentrată pe individ decât pe etnicitate. Din aceste motive a devenit important să se recruteze mai multe trupe specializate de la foederati, aliații Imperiului Roman provenind din teritorii non-romane. Foederati nu erau niciodată pe deplin de încredere și între secolele al 3-lea și al 5-lea, relațiile cu aceste popoare au oscilat regulat între alianță și război.
Schimbări mari
Atât dispariția auxilia-ului, cât și afluxul foederati au avut o impact din ce în ce mai mare după a doua jumătate a secolului al 3-lea d.Hr. Legionarii din prima jumătate a secolului al 3-lea erau încă recunoscuți ca tipul stereotip de „legionar", aceasta s-a schimbat în a doua jumătate a secolului al 3-lea d.Hr., când a apărut o cultură mixtă între romană și în principal germană. Această schimbare putea fi observată în toate aspectele, cum ar fi îmbrăcămintea, arta și armura.
Conflicte la graniță
Din cauza numeroaselor conflicte interne, armatele romane nu mai erau capabile să apere granițele Imperiului în mod similar cu cum se făcea anterior. Aceasta a dus la mai multe invazii de către „popoare barbare". Au existat invazii frecvente la graniță Rin- și Dunăre de către triburi, inclusiv Goții, Vandali și Alemannil, precum și atacuri ale Sassanizilor în est.
Echipamentul „legionarilor"
În prima jumătate a secolului al 3-lea d.Hr., echipamentul legionarului s-a schimbat. Aceasta a fost posibil parțial ca urmare a influențelor germane în armată. Legionarii din această perioadă erau încă recunoscuți ca legionarul „stereotip", în timp ce aceasta s-ar fi schimbat în a doua jumătate a secolului al 3-lea.
În jurul acestei perioade, calmul galea tip cască a fost din ce în ce mai mult înlocuit cu casca de tip Niederbieber. Aceste căști erau mai închise, protejând mai mult laturile feței prin clapete pentru obraji mai mari. Și protectorul sprâncenelor a devenit mai larg, oferind protecție mai mare împotriva loviturilor descendente și a proiectilelor căzute, asemeni cuvei medievale târzii. Deși inițial se credea că acest tip de cască era folosit exclusiv de cavaleristi, aceasta este incorect. Și infanteriștii foloseau aceste căști, doar casca cu vizieră cu mască era probabil folosită doar în scopuri de cavalerie.
Lorica segmentata a continuat să fie folosită dar din ce în ce mai puțin. Lorica squamata și lorica hamata sau zale de poștă erau la fel de populare atât pentru infanteriști cât și pentru cavaleriști.
Scutum a fost în continuare folosit până în a doua jumătate a secolului al 3-lea, dar a fost apoi retras în favoarea unui tip de scut oval.
În jurul acestei perioade, pilum era prevăzut cu o bilă suplimentară mai lată, posibil pentru a menține această suliță în aer în mod drept sau pentru a oferi mai mult impact.
Aceasta a fost ultima perioadă în care anumite modele ale gladius au fost folosite, după care a fost complet înlocuită cu spatha mai lungă. Îmbrăcămintea „legionarilor" din această perioadă a fost puternic influențată de germani, pantalonii au devenit acceptabili, iar tunicile mai scurte și mantale de tip germanic au fost purtate.
Furnizarea unei armuri mai protectoare și mai scumpe legionarilor era probabil datorată unor motive non-militare: armata și-a subliniat superioritatea socială, la fel cum a făcut-o cu salarii mai înalte. În timpul secolului al 3-lea, când toți peregrini au primit cetățenia și legionarii și-au pierdut din cauza aceasta superioritatea socială, lorica segmentata și scutum au dispărut.
În secolul al 3-lea, segmentata pare a fi fost retrasă și trupele sunt reprezentate cu zale de poștă (în principal)
