În acest blog ne uităm la echipamentul Spartanului Kryptai Theron în secolul al cincilea î.Hr.
Kryptai erau membri ai Krypteia, o organizație a cărei structură și scop precise erau neclare. Aceasta nu este o surpriză, deoarece numele Kryptai provine din cuvântul grec κρυπτός, „secret". Din puținele surse în care sunt menționați, este clar că erau un fel de commando-uri foarte ușor înarmate care executau asasinate și alte sarcini secrete, un contrabalans al hopliților spartani greu înarmai de pe câmpul de luptă. Krypteia era, de asemenea, o extensie a agoge, sistemul de educație rigid al Spartei. După ce tinerii bărbați aveau 21 de ani și au trecut prin agoge, cei mai buni dintre ei deveneau membri ai clasei militare spartane care luptau ca hopliți. Krypteia poate fi văzută ca o variantă spartană a bandelor de gherilă Proto-Indo-Europene koryos.
Originea Heloților
Unul dintre scopurile Krypteia era suprimarea Heloților, imensa clasă inferioară de sclavi din societatea spartană. Ei furnished trebuințele de viață ale Spartei, așa că Spartanii (clasa cetățenilor spartani) s-au putut ocupa pe deplin de arta militară. Heloții erau, spre deosebire de alte forme de sclavie, nu proprietatea cetățenilor individuali, ci proprietatea colectivă a statului spartan.
Această împărțire a societății spartane a apărut între secolele al optulea și al șaptelea î.Hr. ca urmare a războindu Meseniene, conflicte mari între două popoare din Peloponez, Mesenieni și Spartani (Laconienii). Războiul a fost declanșat de Spartani din cauza suprapopulației în Laconia și s-a încheiat cu o cucerire spartană a părții Meseniene a Peloponezului. Această patrie a Mesenienilor a fost în mare măsură despopulată și întreaga populație a fost redusă în sclavie pentru a cultiva moșiile spartane.
În secolele ulterioare, Spartanii înșiși credeau că originea împărțirii societății spartane era mult mai veche. Potrivit lor, Heloții erau descendenți ai Achaeilor, locuitorii originali ai Peloponezului care după căderea civilizației Miceniene în epoca Bronzului au fost reduși în sclavie de către Dori, strămoșii Spartanilor. Această „invazie Dorică" a Peloponezului ar fi fost chiar condusă de descendenții lui Hercule, „întoarcerea Heracliziților". Această poveste era în perioada clasică integrală pentru identitatea spartană.
Deși aceasta a fost susținută de Spartani înșiși și de istoricii greci ca Herodot și Tucidide menționat anterior, nu există nicio dovadă arheologică a unei invazii dace violente; prin urmare, această teorie este considerată astăzi de arheologi în principal ca mitică. Cu toate acestea, în această perioadă în Peloponez a avut loc o răspândire a dialectului Doric care mai târziu a fost vorbit de Spartani, un proces care s-a desfășurat pe o perioadă mai largă și nu era specific legat de o singură populație „Dorică".
Kryptai și oprimarea Heloților
Oprimarea populației Helotice era un proces vechi și activ. Heloții erau priviți de Spartani ca inferiori și slabi, dar erau și temuti pentru că puteau reprezenta o amenințare datorită supramajorității lor covârșitoare. Din acest motiv, Kryptai au fost folosiți pentru a preveni posibile răscoale.
După alegerile anuale ale magistraților spartani (eforilor) noii lideri ai Lacadeamoniei au declarat război Heloților. Kryptai au fost trimiși să omoare liderii de sate, figurile populare și cei mai puternici Heloți. Au făcut acest lucru, potrivit scriitorilor greci, „ca fiarele" trecând neobservat prin țară și supraviețuind pe ceea ce puteau fura de la Heloți. Potrivit filozofului Platon, Kryptai nu purtau încălțăminte, dormeau în iarnă în aer liber și se bazau pe sine înșiși; un Kryptai care avea nevoie de ajutor nu era demn de nombre. Platon a indicat că aceștia erau activi atât ziua cât și noaptea, dar Plutarh a contrazis acest lucru, susținând că Kryptai și-au făcut mai ales munca noaptea; aceasta sugera că rămâneau neobservați, dar ar putea și înseamna că Heloții se supuneau unui cotor de noapte. Dar de ce au fost tratați atât de prost acești săraci Heloți?
Sistemul de Class Indo-European
În cultura Indo-Europeană atât lumea divină cât și cea umană erau caracterizate printr-o împărțire ierarhică. Societatea a fost probabil construită din trei clase: clasa muncitoare (păstori și meșteri), clasa de gherilă și clasa de conducere sau preoțească. În această din urmă clasă, nu exista o distincție între preoți, aristocrați și regi; aceștia împărtășeau un rol comun în menținerea ordinii și conducerea comunității.
Această împărțire are originea în povestea creației cosmice Proto-Indo-Europeană. Potrivit acestui mit, două din cele trei clase au apărut din piese separate din corpul Yemo, gemelii cosmici. Clasa regală a fost formată din ambele părți ale corpului, permițând acestora să înțeleagă și să lege toate straturile societății. Celalalt frate geamăn, Manu, a devenit primul preot și i-a învățat pe oameni să aducă jertfe zeului cerului pentru a păstra ordinea cosmică.
Societatea de clasă spartană
Atât Spartanii cât și Heloții au fost probabil descendenți ai popoarelor Dorice și difereau puțin în etnicitate sau cultură. Relația complexă dintre cele două grupuri ar fi apărut dintr-un conflict traumatic colectiv din trecut.
Spartanii, într-o minoritate numerică în fața Heloților ostili, se simțeau amenințați. Pentru a-și asigura supraviețuirea, s-au concentrat extrem pe clasa de gherilă și și-au transformat societatea într-o stare militară. În același timp, Heloții ca întreg au primit rolul clasei muncitoare nesclave.
Acolo unde la alte popoare Indo-Europene clasa de gherilă era alcătuită din cetățeni liberi care puteau fi și fermier sau meșter, Spartanii au dezvoltat din aceasta o armată permanentă de profesionali, dedicată pe deplin războielor.
Îmbrăcăminte
Chiton (tunica)
Tunicile grecești erau făcute din in, uneori și din lână. Tunica pe care o poartă Theron are mâneci scurte, dar în lunile mai calde, grecii purtau adesea haine ușoare și calde care le lăsau brațele și umerii dezgolite. Grecii clasici nu purtau pantaloni sub tunică, pentru că îi considerau barbari.
Centura / curea
Pentru a forma tunica, se foloseau atât curele de piele simple, cât și centuri din stofă.
Chlamys (manta)
Chlamys era o mantă de lână purtată în Grecia clasică. Aceasta a ținut îmbrăcămintea curată și a oferit purtătorului protecție împotriva vremii și vântului. Manta pe care o poartă Sophron nu este doar pentru a-l ține cald, dar il ajută și să se deghizeze sau să se ascundă în întuneric.
Manta era fixată cu o fibulă, un ac de haine din metal care era adesea decorat.
Cuțit
Kryptai aveau ca singură armă un cuțit, pe care îl foloseau pentru a executa asasinate, dar și ca instrument pentru a supraviețui în sălbăticie.
