În acest blog ne uităm la echipamentul timpuriu-clasic hoplită Zeno din oraș grecesc Thespiae în 480 înainte de Cristos. El luptă în bătălia de la Termopile împotriva Persane Imperiul Ahemenianzilor, care amenință să cucerească Grecia. Însă armata Persană era mult mai mare decât se așteptaseră grecii și după două zile de luptă o mare parte a armatei grecești fuge. Zeno este unul dintre cei 700 de hoplite tespianiști care rămân pentru a apăra pasul de la Termopile, împreună cu faimosii Spartani ai regelui Leonidas.
Hoplita și polis
Hoplita grecesc a apărut în perioada Archaică ca un produs al polis grecești (orașul-stat grec). Acești soldați, care alcătuiesc partea cea mai importantă a armatelor grecești, erau soldați cetățeni greu înarmați care luptau pentru a apăra orașul în care locuiau și lucrau.
În Grecia antică polis-ul (și cetățenia sa) era central în societate. Cetățenii de sex masculin ai acestor polis-uri aveau pe lângă privilegiile economice și drepturi speciale. Așa că au putut participa la ritualuri religioase exclusive și la diferite niveluri să ia parte la decizia politică a orașului lor. Poziția cetățeniei în polis poate fi comparată cu clasa războinicilor din alte societăți indo-europene. La fel ca aceste popoare aparentate, societatea grecească era ierarhică și împărțită în clase, fără a se face nicio distincție între clasa războinicilor și cea religioasă. Cetățenia unui polis era prin urmare nu doar un privilegiu, ci aducea și obligații. Cea mai mare dintre acestea era o formă de conscripție militară pentru cetățenii de sex masculin: dacă ești membru al comunității orașului, trebuie să o și poți apăra. Această legătură între drepturi politice și obligații militare funcționează și în cealaltă direcție: democrația Ateniană a apărut din faptul că vâslașii flotei Atheniene pentru că au primit cuvântul de la oamenii de stat Solon și Cleisthenes, exact pentru că au luptat pentru orașul lor.
Hopliții ca soldați cetățeni în viața cotidiană erau fermieri sau meșteri cu personalitate juridică, care trebuiau să-și strângă propriul echipament de armament și în timp de război erau mobilizați pentru a lupta pentru polis-ul lor. Nu a fost întotdeauna cazul: de exemplu hopliții spartani erau o excepție deoarece și în perioadele de pace se ocupau aproape exclusiv cu politica, antrenamentul și arta militară. Tot celălalt lucru din societatea spartană era făcut de Perioikoi și Heloți, subclase ale non-cetățenilor. Din cauza puternică cultură a autonomiei la scară mică, a competiției și a autodeterminării, grecii erau acerbi împotriva oricărei forme de dominație din exterior; aceasta o vedeau ca o formă de sclavie comparată cu libertatea greacă. Această libertate avea clasa inferioară (muncitoare) nu, ei aparțineau pământului și nu aveau personalitate juridică.
Polis-uri ca Atena, Sparta aveau propria formă de guvernare și identitate urbană, dar împărtășeau o cultură greacă comună de competiție reciprocă. Aceste orașe domneau asupra pământului înconjurător și erau într-un constant conflict între ele pentru putere și teritoriu. Fiecare vară era un „sezon de război", în care orașele aceste conflicte le rezolvau în luptă. Aceasta se făcea în bătălii în care zidurile de scuturi (falangă) de ambele părți se ciocneau și se împingeau până când una dintre cele două linii era sfărâmată. Modul în care hopliții luptau în aceste bătălii a dus la întărirea identității lor colective: împlineau împreună cu prietenii, membrii familiei și cunoscuții îndatorirea socială și erau protejați de scutul soldaților (și al conaționalilor) de lângă ei. Prin această puternică cultură de luptă urbană nu doar vitejia individuală a fost apreciată de greci, ci și o felul viteaziei colective pentru onoarea comunității orașului.
Războaiele greco-persane: grecii uniți
În perioada Archaică au avut loc conflicte militare la scară mică între statele-oraș. Războiul a fost atunci concentrat mai ales pe vitejia individuală și jefuirea de vite. Faptele eroice au fost cinstite cum sunt descrise în Iliada și Odiseea lui Homer. Această perioadă a luat sfârșit cu un mare război, care a unit polis-urile în ceartă între ele împotriva unor armate enorme care încercau să cucerească întregul continent grecesc. La începutul secolului cinci înainte de Cristos grecii ar fi intrat în conflict cu Imperiul Ahemenianzilor sub regii Darius I și Xerxes I.
Acest conflict a început când Grecii din Atena și Eretria în 498 î.Hr. au susținut și chiar au ajutat la arderea orașului Sardis în Revolta Ionică împotriva dominației persane. Regele Persan Darius I era furios și după ce revolta a fost înăbușită a trimis în 491 ambasadori la toate statele-oraș grecești pentru a-i forța să se predea puterii sale. Cu toate acestea, ambasadorii au fost executați de Atena și Sparta; cu această nechibzuință au provocat răzbunarea lui Darius asupra întregii peninsule grecești.
În anul următor, flota Persană a atacat lângă satul Maraton, dar a fost înfrântă de puterea militară Ateniană. Această victorie a inspirat pe lângă Sparta și Atena și alte state-oraș grecești să se opună Perșilor. Împreună au format Liga Elenă, o alianță militară care trebuia să oprească o următoare invazie Persană.
Această invazie a venit și 10 ani mai târziu în 480 sub regele Xerxes, succesorul lui Darius. A trimis o forță militară enormă de aproximativ 200.000 de oameni și o flotă de 1200 de nave pentru a obține controlul asupra întregii peninsule grecești. Grecii i-au așteptat în pasul de la Termopile, pe care cu ajutorul unor vechi fortificații au reușit să-l apere timp de două zile. În a treia zi Persanii i-au depășit printr-un pas muntos (conform lui Herodot cu ajutorul unui trădător grec).
Armata greacă nu avea nicio șansă și regele Spartan Leonidas I a ordonat trupelor aliate să se retragă. Chiar el a rămas pentru a apăra retaguardia armatei grecești în fuga cu garda de corp personală (faimosii 300). Spartanii nu erau singurii care voiau să câștige vitejie și onoare pentru orașul lor. Deși în media populară sunt adesea descriși ca singurii care s-au sacrificat, grupul care a rămas cu Leonidas conform lui Herodot era compus din aproximativ 2000 de oameni, inclusiv cei 700 de Tespianiști sub Demophiles (și cu aceasta și hoplita noastre fictiv Zeno).
Bătălia de la Termopile este poate cea mai faimoasă dintre toate bătăliile din întreaga antichitate clasică din cauza acestui sacrificiu eroic al retaguardei grecești. Deși imensa armată Persană a câștigat bătălia și a distrus curând după Atena, Liga Elenă a reușit să schimbe situația cu bătăliile de la Salamis și apoi Plataea. După aceasta grecii și Persanii au continuat să facă război încă 30 de ani, dar regii persani nu au mai încercat din nou să cucerească peninsula greacă.
Îmbrăcăminte
Zeno poartă sub echipamentul său de armă o tunică, o centură și o pereche de sandale simple din piele. Dacă plouă sau dacă îi este frig, poartă mantalul gros din lână.
Chiton (tunică)
Tunicile grecești erau din in, uneori și din lână. Tunica pe care Zeno o poartă sub echipamentul armei este din țesătură groasă și are mâneci scurte, dar în lunile mai calde grecii purtau adesea haine ușoare care lăsau brațele și umerii descoperți. Grecii clasici nu purtau pantaloni sub tunică, deoarece-i considerau barbari.
Sandaloi (sandale)
Din cauza climatului cald și temperat din Grecia clasică și în restul Mediteranei, sandalele (sandaloi) cum sunt acestea se purtau. Deși Zeno poartă sandale militare simple care sunt mai puțin deschise pentru a proteja mai bine picioarele, au existat constant noi tendințe de modă pentru sandale în antichitate determinate de Atena modă.
Pe lângă sandale se purtau din secolul cinci înainte de Cristos și o felul de cizme cu șiret (cum ar fi endromis și embades) și în iarnă ciorapi din pânză (piloi) pentru a ține picioarele calde.
Centură / riem
Pentru a da formă tunicii se foloseau atât centuri simple din piele cât și brâuri din țesătură.
Chlamys (mantel)
Chlamys era un mantel din lână purtat în Grecia clasică. Aceasta ținea hainele curate și oferea purtătorului protecție împotriva vremii și vântului.
Cu toate acestea, mantelul pe care îl poartă Zeno nu este doar pentru a-l ține cald, ci formează și o parte din echipamentul armei. Pe câmpul de luptă înfășoară mantelul în
