Cavalerii sunt indisolubil legați de Evul Mediu în gândurile multor oameni. Dar nu este adevărat că a existat doar un singur tip de cavaler. În această serie de bloguri vrem să vă arătăm mai mulți tipi diferiți de cavaleri. În acest blog, cavalierul din Ordinul Templariloreste în prim plan. Cu produsele pe care le oferim în magazinul nostru, am creat o impresie a unui cavaler Templar.
Originile ordinului
După Prima Cruciadă (1096-1099), o mare parte din actualele Israel, Liban și Siria au intrat sub controlul unei alianțe de state cruciare creștine. Pământul Sfânt a atras mulți pelerini creștini, dar curând s-a dovedit că nu era sigur pentru aceștia să calătorească prin teritoriile musulmane. În 1118, nobilul francez Hugo de Payens a înființat o mică ordine de cavaleri care au jurat să protejeze pelerinii în călătoriile lor către Pământul Sfânt. Această ordine a fost numită 'Ordinul Săracilor Cavaleri ai lui Hristos și Templul lui Solomon', care mai târziu a fost prescurtat la 'Ordinul Templarilorilor' sau 'Ordinul Tempelierilorilor'.
În 1129, ordinul a primit sprijinul oficial al Bisericii Catolice și în 1139 membri ordinului au primit drepturi speciale de la papa Inocențiu al II-lea.
Reguli în cadrul ordinului
În mare măsură, membrii ordinului trebuiau să respecte aceleași reguli stricte, sau similare, ca și monarhii. Așa că Templarii trebuiau să facă o promisiune de sărăcie, castitate și ascultare. Nu aveau voie să bea și să joacă jocuri de noroc și trebuiau să participe la activitățile religioase care aparțineau urmașilor lui Dumnezeu.
Existau reguli stricte privind hainele pe care Templarii aveau voie să le poarte. Toți membrii ordinului trebuiau să poarte o haină, similară cu halatul obișnuit pe care îl purtau monahi. Aceste haine trebuiau să se potrivească perfect și nu aveau voie să conțină decorații. Spre deosebire de monahi obișnuiți, Templarii aveau voie să-și lase barba.
Cavalerii purtau o haină albă și sergeanții (membri de origine non-nobilă) purtau una neagră. Amândoi purtau o cruce roșie pe umărul stâng al hainei și al mantei pentru a arăta că făceau parte din ordinul Templarilorilor. Crucea roșie era simbolul suferinței lui Hristos.
Pantofii ascuțiți și pantofii cu șireturi erau strict interzici, deoarece erau asociați cu păgânii.
Creștere
Deși ordinul a început cu un număr foarte mic de membri, acesta a crescut și a devenit cea mai mare și mai bine organizată forță de luptă din Pământul Sfânt.
Această creștere nu a fost doar în ceea ce privește numărul, ci și în statut și influență. Datorită abilităților lor, reședința Templarilorilor a fost văzută de pelerini ca locul cel mai sigur din Pământul Sfânt. Aceasta a avut ca rezultat că mulți pelerini și-au depozitat banii și alte lucruri valoroase la Templarii. Astfel, ordinul nu a devenit doar o forță de luptă, ci și o bancă. Era chiar posibil pentru pelerini să "depoziteze" bani în țara lor de origine și să îi retragă la Templarii în Pământul Sfânt.
Pierderea Ierusalimului
Succesul Templarilorilor în timpul Celei de-a Doua Cruciade (1147-1149) a devenit în cele din urmă cauza prăbușirii lor. Mândria a început să crească în cadrul ordinului, ceea ce a dus la decizii proaste din punct de vedere militar. Aceasta a rezultat în pierderi mari de forță de muncă. Inițial, reputația ordinului a mai ținut totuși, pentru că pe lângă pierderi, au mai înregistrat și victorii mari.
Situația s-a schimbat când Saladinus a devenit noul comandant al musulmanilor care se apărau. Către sfârșitul secolului al 12-lea, Ierusalimul a căzut în primul rând și apoi Acra, după care Templarii s-au retras în Cipru.
La începutul secolului al 13-lea, ordinul era în curs de recuperare din pierderile lor, ceea ce a fost posibil datorită numeroaselor donații pe care le-au primit. În 1229 a mai venit o Cruciadă, sub conducerea împăratului german Fredrik al II-lea, la care Templarii s-au alăturat. Această Cruciadă a fost un succes și s-a încheiat cu un acord de pace. Un punct important al acestui acord era că Moscheea Al-Aqsa ar rămâne în mâini islamice. Aceasta a contrazis Templarii. Moscheea fusese lung timp sediul lor principal, sub numele Templul lui Solomon. Aceasta a creat multă neliniste în regiune, atât între Templarii și musulmani, cât și între Templarii și alte grupuri de cruciaci.
După ce au fost forțați să-și mute sediul principal în alte orașe din nord, cum ar fi portul maritim Acre, pe care l-au controlat în următorul secol, Templarii au pierdut-o în 1291, urmată de ultimele lor fortificații de pe continent, Tortosa (Tartus în Siria actuală) și Atlit (în Israelul actual). Centrul lor a fost apoi mutat în Limassol pe insula Cipru, în timp ce au încercat, de asemenea, să mențină o garnizoană pe micul insula Arwad, chiar în fața coastei Tortosa. În 1300, a fost făcută o încercare să participe la eforturi militare coordonate cu Mongoli prin intermediul unei noi forțe de invază în Arwad. Cu toate acestea, în 1302 sau 1303, Templarii au pierdut insula către Sultanatul Mameluc Egiptean în timpul asediului Arwad. Odată cu pierderea insulei, cruciații și-au pierdut ultimul punct de sprijin din Pământul Sfânt.
Pe măsură ce rolul militar al ordinului a devenit mai puțin important, sprijinul pentru organizație a început să scadă. Cu toate acestea, situația era complexă, deoarece Templarii, în timp de două sute de ani de existență, au devenit o parte integrantă a vieții cotidiene în toată Europa creștină. Numeroasele case Templarilorilor ale organizației, răspândite pe tot continentul european și Orientul Apropiat, le-au dat o prezență largă la nivel local. În ciuda importanței militare în scădere, Templarii controlau în continuare numeroase întreprinderi, și mulți europeni aveau contact zilnic cu rețeaua Templarilorilor, de exemplu prin lucrul pe ferme Templarilorilor sau livezi, sau prin folosirea ordinului ca bancă pentru a depozita bunuri personale. Ordinul nu era încă supus autorităților locale, ceea ce a făcut ca peste tot o fel de 'stat în statul'; armata permanentă, deși nu mai avea o misiune clar definită, putea traversa liber toate granițele. Această situație a dus la tensiuni crescânde cu o parte a nobilimii europene, mai ales pentru că Templarii au arătat interes în înființarea propriului stat monastic, similar cu ceea ce Ordinul German a făcut în Prusia și Marea Baltică, și Cavalerii Ospitalului pe Rhodos.
În plus, Templarii au permis corupție în propriile rânduri, ceea ce le-a permis adesea să influențeze sistemele juridice ale Europei în favoarea propriilor interese și să exercite influență asupra pământurilor conducătorilor locali, adesea pe seama acelora înșiși.
Sfârșitul Templarilorilor
În 1303, sediul principal al Templarilorilor s-a întors la Paris. Cu toate acestea, caracterul închis din cadrul rândurilor templarilorilor a făcut ca aceștia să poată deveni rapid victime ale agendelor politice. Zvonurile despre ceremonia secretă de inițiere a Templarilorilor au creat neîncredere. Aici, regele francez Filip cel Frumos a profitat pentru a pune o dată pentru totdeauna capăt Templarilorilor. Regele Filip cel Frumos a avut mai multe motive pentru aceasta.
Filip al IV-lea al Franței, poreclit "Cel Frumos", a avut mai multe motive pentru a condamna Templarii:
- Motive financiare: Filip era greu îndatorat și vedea averea Templarilorilor ca o modalitate de a rezolva problemele sale financiare. Spera să poată confisca proprietățile lor pentru a-și plăti datoriile.
- Motive politice: Filip doreau să-și consolideze puterea și voia Templarilorilor ca o amenințare la autoritatea sa. Prin eliminarea Templarilorilor, putea consolida și mai mult controlul asupra Franței.
- Motive religioase: Filip a avut, de asemenea, conflicte politice cu papa Bonifacius al VIII-lea, iar condamnarea Templarilorilor i-a oferit posibilitatea de a submina autoritatea papală și de a-și consolida propria poziție.
- Motive personale: Unii istorici sugerează că Filip a cultivat, de asemenea, o rău voință personală împotriva Templarilorilor, posibil din cauza refuzului lor de a-l sprijini din punct de vedere financiar sau din cauza dezacordului său cu membri individuali ai ordinului.
Membrii ordinului Templarilorilor au fost arestați, torturați și forțați să-și dea confesiuni. Ulterior, au fost executați.
În 1312, ordinul a fost oficial dizolvat de către papa.
Componența
În inima Europei medievale, în mijlocul cruciadelor, Filip a ieșit în evidență ca o figură de curaj. Născut într-o familie nobilă, Hugo a crescut cu idealurile cavalerești și i s-a insuflat de la o vârstă fragedă un puternic simț al datoriei și onoarei. Devoțiunea sa neclintită față de credința sa l-a atras în Pământul Sfânt pentru a se alătura ordinului Templarilorilor.
Mai jos, vei găsi componența echipamentului lui Hugo ca cavaler Templar.
În Evul Mediu, era obișnuit pentru cavaleri să poarte hăuni de plajă. Hăunile de plajă protejau purtătorul împotriva lovituri și parțial împotriva loviturilor de arme ascuțite. În zilele noastre, este obișnuit să purtați un wambuis sub hăunul de plajă în setări de reenactment. Acest strat de umplutură amortizează loviturile și reduce astfel rănile, cum ar fi fracturile osoase. În plus, gambeson-urile singure ofereau, de asemenea, protecție, de exemplu, împotriva săgeților, prin care (indirect) erai lovit. Combinația unui
