Sallet-ul, cunoscut și ca celata, salade sau schaller, a fost o coif tip căldare de luptă care a înlocuit bascinet-ul în Italia, Europa de Vest, Europa de Nord și Ungaria în timpul mijlocului secolului al cincisprezecelea. În Italia, Franța și Anglia, armet-ul era de asemenea popular, dar în Germania sallet-ul era folosit aproape peste tot.
Istorie & dezvoltare
Sallet-ul a apărut probabil în Italia. Numele celata apare pentru prima dată într-un inventar al armelor și harnasurilor familiei Gonzaga din 1407. Cele mai timpurii sallet-uri erau de fapt o soiție de bascinet purtate fără vizier sau aventail din zale.
Deoarece prin omiterea acestora fața și gâtul rămâneau neprotejate, partea din spate a coifului a fost prelungită și curbată spre exterior pentru a proteja gâtul, iar părțile laterale au fost trase mai mult înainte până sub ochi pentru a proteja obrajii. Această ultimă dezvoltare a fost cea mai pronunțată la barbute, o variantă a sallet-ului care a preluat elemente din coiful clasic corinthian. Prin contact cu Italia, sallet-ul a devenit, de asemenea, popular în Franța, Anglia și Olanda, și în cele din urmă a fost adoptat în Germania.
Stiluri regionale
Au apărut stiluri regionale, care au fost produse în marile manufacturi de arme din nordul Italiei — în special Milano — și sudul Germaniei, cum ar fi Augsburg și Nürnberg.
Totuși, o armură sau coif care era de formă germană putea la fel de ușor să fie fabricată în Italia, și invers. Sallet-ul german a apărut posibil dintr-o combinație între sallet-ul italian și coiful german adânc bombat de tip coif tip căldare, o cască chapel-de-fer cu bră lată și vizier.
Unele sallet-uri italiene erau acoperite cu țesături bogate, de obicei catifea, cu margini din argint aurit, alamă sau cupru. Decorații suplimentare din aceleași metale puteau fi aplicate pe coif, ceea ce permitea unor părți din țesătură să rămână vizibile. O finisare similară a fost folosită și la unele barbute-uri.
Sallet-uri fără vizier
În jurul anului 1460, sallet-urile italiene mai târzii și-au pierdut protecția facială integrată și au devenit coifuri deschise cu forme elegant curbate. În această formă simplă, erau populare în rândul soldaților ușor înarmați, în special arcași și arcași cu arbaleta, care aveau nevoie de vizibilitate liberă.
Sallet și bevor
Luptătorii mai greu înarmați puteau obține protecție suplimentară prin combinarea unui bevor cu un sallet. Aceste două componente puteau fi purtate în diferite moduri, în funcție de situație:
1. Drept pe cap, cu vizier deschis și bevor deschis
Aceasta oferă un câmp vizual optim și spațiu maxim de respirație.
2. Drept pe cap, cu vizier închis și bevor deschis
Aceasta oferă protecție optimă, dar un câmp vizual minim.
3. Drept pe cap, cu bevor închis și vizier deschis
Aceasta oferă un bun câmp vizual și protecție facială.
4. Înclinat pe cap, cu bevor închis
Aceasta asigură un câmp vizual mai mare și mai mult spațiu de respirație, în detrimentul unei părți din protecție.
5. Înclinat pe cap, cu vizier deschis și bevor deschis
Sallet-uri germane
Între 1450 și 1460, a apărut un stil german clar recunoscut. Acesta avea o capi de coif rotundă care era mai puțin fluid curbată decât forma italiană. Cea mai remarcabilă caracteristică era o coadă lungă, trasă înapoi, uneori construită din mai multe plăci metalice. O diferență importantă între sallet-urile germane timpurii și sallet-urile germane mai târzii până în jurul anului 1495, era că acea coadă devenea din ce în ce mai lungă.
Partea din față a unor coifuri cobora departe pentru a acoperi partea superioară a feței, cu o deschidere de vedere îngustă pentru vizibilitate. Alte versiuni au păstrat aceeași formă, dar aveau un semi-vizier mobil care acoperea doar fața superioară.
Sallet-urile germane erau adesea purtate cu un bevor, care mergea de la pieptul superior până sub nas și sub partea inferioară a feței. Orificii suplimentare de aer nu erau de obicei necesare, deoarece se crea o deschidere naturală între marginea coifului și bevor, la nivelul gurii.
Sallet englez-burgundian
În aceeași perioadă, în Anglia și Olanda s-a dezvoltat o variantă regională, stilul englez-burgundian. Olanda se afla atunci sub domnia ducelui Burgundiei.
Acest coif era purtat cu un bevor de soldații complet înarmați și avea aproximativ aceeași protecție în față ca sallet-ul german. Cu toate acestea, era mai curbat ca formă și avea o parte din spate mai puțin pronunțată. În multe aspecte, acest stil se situau exact între formele germane și italiene.
Sallet-uri franceze
Sallet-urile franceze arătau foarte asemănător cu acest tip și sunt adesea clasificate în așa-numitele sallet-uri cu coadă scurtă.
Sallet-uri târzii
În ultimele generații ale sallet-ului german, bevorul a fost fixat articulat la aceleași puncte de rotație ca vizierul. Inițial, bevorul era încă pe interiorul coifului. Atunci când coada lungă din spate din jurul anului 1495 a devenit mai scurtă, aceste sallet-uri mai târzii au început să semene mult cu coiful închis.
Fixarea beverului s-a mutat apoi la exteriorul coifului. Sallet-ul a fost treptat fazat în primul sfert al secolului al șaisprezecelea pentru războaie și înlocuit de coiful închis și burgonet. Cu toate acestea, a rămas în uz până în mijlocul secolului al XVI-lea într-o formă greu întărită pentru anumite tipuri de turnee.
Sallet-ul german a fost exemplul pentru Stahlhelm-ul german din Primul Război Mondial, în timp ce coiful tip căldare a servit ca model pentru coifurile britanice și franc
