Un kaproen (/ˈʃæpəroʊn/ sau /ˈʃæpərɒn/; Franța Medie: chaperon) era o formă de cagulă sau, mai târziu, o pălărie extrem de versatilă purtată de bărbați în toate părțile Europei de Vest în Evul Mediu.
Inițial o piesă practică de îmbrăcăminte, a dobândit mai întâi o coadă lungă, parțial decorativă la spate (o liripipe), și apoi s-a dezvoltat într-un acoperăminte pentru cap complex, versatil și scump atunci când deschiderea verticală originală pentru față a fost folosită ca deschidere orizontală pentru cap.
Kaproenul era deosebit de la modă la mijlocul secolului al 15-lea în Burgundia, înainte de a cădea treptat din modă la finele secolului al 15-lea și de a reveni la funcția sa practică. Este cel mai purtat acoperăminte pentru cap masculin în pictura olandeză timpurie, dar construcția complicată este adesea înțeleasă greșit.
Kaproenul a început înainte de 1200 ca o cagulă cu o manta scurtă, care se trăgea peste cap sau se ținea de partea din față. Cagula putea fi coborâtă de pe cap pentru a atârna la spate, în timp ce manta scurtă rămânea în jurul gâtului și umărilor.
Marginea mantei era adesea decorată, tăiată sau ondulată pentru efect decorativ. Existau versiuni din lână pentru vremea rece și mai ușoare pentru vară. În această formă a rămas în uz până la finele Evului Mediu, purtată de clasele inferioare, adesea de femei și bărbați, în special în Europa de Nord. Cagula atârna liber la spate și se termina uneori într-o coadă care se ascuțea.
Cuvântul kaproen este un diminutiv al chape, care, la fel ca englezul cap, cape și cope, provine din cappa târziu-latină, care putea deja să însemne o pălărie, manta sau cagulă. Coada cagulei, adesea destul de lungă, era numită în engleză tippit sau liripipe, și în franceză liripipe sau cornette. Partea mantei se numea în franceză patte, în engleză cape, sau uneori cockscomb atunci când era tăiată ornamental. Mai târziu, o bourrelet rotundă (sau rondel cu rozetă) putea face parte din construcție.
Patte, cornette și bourrelet erau termenii obișnuiți la curtea burgundă în secolul al 15-lea. În limba italiană, termenii echivalenți erau foggia, becchetto și mazzocchio. Chaperon era uneori folosit în engleză și germană pentru ambele forme de cagulă și pălărie. În limba italiană, cuvântul era cappuccio, sau diminutivul cappuccino, de unde provin și călugării Capucini.
Scufița Roșie se numește în versiunea franceză cel mai devreme publicată Le Petit Chaperon rouge, și imaginile franceze ale acestei povești arată bineînțeles mai degrabă un chaperon decât o lungă pălărie de călătorie cum ar fi în versiunea engleză.
În șoimi, chaperon era și termenul pentru cagula pusă peste capul unui șoim pentru a preveni să zboare. Din această semnificație, mai târziu s-a trecut figurat la chaperon (în engleză de obicei chaperone), ceea ce înseamnă un însoțitor protector, mai ales pentru femei.
După 1300, oamenii au început să poarte chaperonu punând gaura destinată feței peste cap, posibil în vremea caldă. Prin aceasta, coada cornette și patte-ul sau pelerina atârnau liber de pe cap.
Aceasta a devenit la modă, iar chaperonele au fost confecționate pentru a fi purtate în felul acesta. Unii autori folosesc termenul chaperon doar pentru acest stil, în timp ce formele anterioare au fost numite pur și simplu hoods. A apărut o bourrelet rotundă umplută, care se așeza în jurul capului, în timp ce cornette a devenit mai lungă și din ce în ce mai asemănătoare unei eșarpe, până când după 1430 a atârnat de obicei drept de-a lungul laturilor și avea un capăt pătrat.
În special în Italia, cornette era uneori omisă, lăsând doar un patte cilindric neevazat, atașat la bourrelet și atârnând de-a lungul unei laturi a capului.
Până în 1400–1416, perioada manuscriselor iluminate celebre precum Livre de Chasse al lui Gaston Phoebus și Très Riches Heures du Duc de Berry, chaperonele sunt vizibile pe mulți oameni. În Très Riches Heures, țăranii poartă chaperonele în forma originală, atât bărbați cât și femei, și vânători.
Personalul curții poartă forma nouă, adesea colorată și ondulată, probabil din mătase. Însă ducele însuși și cei mai eminenți demnitar ai curții nu le poartă.
Până în anii 1430, majoritatea chaperonelor erau mai simple, cornette era lungă și simplă, în timp ce patte-ul putea fi încă decorativ. Până la mijlocul secolului al 15-lea, chaperonul în evoluție (purtat pe cap, cu bourrelet) era obișnuit în clasele superioare și medii, și era purtat în portrete, inclusiv cele ale ducelui Burgundiei.
Cantitatea de stofă era considerabilă; un exemplar din mătase sau damasc arăta clar bogăția.
Cornette ajungea acum aproape până la pământ și patte-ul a crescut și el; ambele erau acum simple și nedecorat. Bourreletele puteau fi foarte mari sau modeste. Cele mai mari erau purtate de bărbații de rang înalt după 1445–1450.
Existau multe moduri de a purta și transporta chaperonu:
A) Cornette și patte puteau fi legate deasupra capului pentru un efect asemănător turbantului.
B) Patte-ul putea fi legat sub bărbie și atașat la bourrelet, în timp ce cornette atârna liber.
C) Patte-ul putea atârna liber la spate, cu cornette deasupra sau liber.
D) Patte-ul putea fi legat deasupra, în timp ce cornette atârna liber.
E) Patte-ul putea atârna liber la spate sau fi introdus în îmbrăcăminte, în timp ce cornette era înfăşurat în jurul capului.
F) În vremea caldă sau în prezența unor persoane de rang mai înalt, chaperonu putea fi purtat peste umăr cu patte și cornette pe laturi opuse.
Singura miniatură rămasă de Rogier van der Weyden arată pe Filip cel Bun cu un chaperon în stilul B, alături de cancelarul Nicolas Rolin cu o versiune mai puțin exuberantă. Persoanele de rang înalt o poartă în interior, alții nu.
Chaperonele erau folosite și în Franța și Burgundia pentru a indica prin culoare loialitatea politică; facțiunile înseși erau uneori numite chaperons. În timpul procesului Jeanne d'Arc din 1431, chaperonu a fost menționat ca parte a îmbrăcămintei sale, pentru a demonstra comportamentul ei presupus masculin.
În Florența din secolul al 15-lea, cappucci erau asociați cu republicanii, în contrast cu curtienii. Un consilier florentine a recomandat în 1516 tinerilor să poarte "pălăria curteanului" în loc de cappucci.
Pe lângă portrете, multe dintre cele mai bune, imagini mai puțin formale ale chaperonu se găsesc în picturi ale nașterii și scenelor timpurii din viața lui Hristos.
Spre 1480, chaperonu a ieșit din modă, dar a rămas în uz. Prin 1500, chaperonul evoluat a ieșit din modă în Europa de Nord, dar forma originală a cagulei a rămas utilă pentru păstori și țărani.
Până atunci, chaperonu a devenit și parte a unor uniforme civile, de exemplu pentru juristi, academicieni și membri ai ordinelor cavalerești cum ar fi Ordinul Lânei de Aur.
În acest context, se micșorează adesea ca dimensiune și devine atașat permanent la îmbrăcămintea subiacentă, efectiv ca ornament, în forma actuală numită epitoge. În Italia a rămas mai obișnuit până în jurul anilor 1520.
