Bereta albastră era un fel de pălărie moale din lână care, timp de câteva sute de ani, a fost îmbrăcămintea obișnuită de lucru pentru muncitorii și fermierii scoțieni. Deși o formă deosebit de largă și plată a fost asociată în special cu Scoia Joasă, unde era uneori numită scone cap, bereta era purtată și în părți din nordul Angliei și a fost adoptată pe scară largă în Highlands.
În anii ulteriori, bereta a fost asociată cu Highland dress, și în secolul al XIX-lea, aceasta a dus la alte acoperăminte pentru cap, cum ar fi bereta Balmoral mai elaborată, tam o' shanter și (cu adăugarea unui cadru metalic) bereta militară cu pene.
Se crede că până la sfârșitul secolului al XV-lea în Scoția s-a dezvoltat o industrie textilă considerabilă. Producătorii de berete fabricau pălării tricotate late și plate ca imitație a pălăriilor din catifea care erau populare în rândul claselor superioare din acea vreme.
Vopsite cu coloranți vegetali albaștri sau gri, au devenit populare în rândul populației țărănești, și până la sfârșitul secolului al XVI-lea – după cum a observat Fynes Moryson – bereta a fost aproape universal adoptată de bărbații din Scoia Joasă, deși în Highlands a fost purtată pe scară largă abia un secol mai târziu. Până în 1700, Martin Martin descria locuitorii din Highlands ca purtând în principal berete din lână groasă, albastre sau gri.
Culoarea albastră a beretei a jucat probabil un rol important în alegerea ei ca semn distinctive al Covenantarilor. Este posibil ca și asociațiile cu o origine din Scoia Joasă și mai simplă, agricolă, să fi contribuit la această simbolică.
Covenantarii au folosit albastrul în mod conștient pentru a se deosebi de adversarii lor regaliști, care erau recunoscuți prin cocarde și panglici roșii.
În cursul secolului al XVIII-lea, bereta era cea mai recunoscută îmbrăcăminte scoțiană în imaginația populară a străinilor. În secolul următor, tartan-ul urma să-și asume acest rol. În ciuda asocierii anterioare cu Covenantarii, bereta albastră, decorată cu o cocardă albă, a fost de asemenea adoptată ca emblemă a Iacobitism-ului.
Simbolica politică a devenit evidentă: într-o noapte din decembrie 1748, mai bine de doi ani după eșecul rebeliunii iacobite din 1745, cineva s-a cățărat pe Edinburgh Parliament House și a îmbrăcat leul din armele regale scoțiene cu o perucă albă, o beretă albastră și o cocardă albă mare.
Asociația a fost întărită de cântecele iacobite nostalgice ulterioare, cum ar fi Blue Bonnets Over the Border, consemnate (și posibil scrise) de Sir Walter Scott, care însuși a purtat mai târziu o beretă și s-a îmbrăcat foarte în stil ca "un vechi raidator de frontieră", conform lui James Hogg.
Bereta albastră a rămas îmbrăcăminte de zi cu zi pentru fermierii din Scoia Joasă până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, dar utilizarea sa a scăzut treptat sub influența modei și industrializării crescânde a producției de îmbrăcăminte.
Un predicator dintr-o parohie din Scoia Joasă din Angus, care a observat creșterea țesăturilor și îmbrăcămintei importate în viața sa, a scris: "În 1760 erau doar două pălării în parohie; în 1790 se purtau foarte puține berete; meseria de producător de berete din următoarea parohie a fost abandonată."
Un dicționar din 1825 descria bereta ca fiind "purtată anterior de populația țărănească mai vârstnică". Până la mijlocul secolului al XIX-lea, se spunea că caracteristica beretă lată și plată din Scoia Joasă, purtată de obicei cu îmbrăcăminte din lână autofiată gri și poate un maud negru și alb din lână cu carouri, dispăruse sau supraviețuia doar în "forma denaturată a unei mici berete rotunde Kilmarnock, purtată destul de des de aratori, cărăuși și băieți din rândurile inferioare".
Datorită fascinației Victoriene pentru (și militarizării) Highland dress, bereta mai mică Kilmarnock sau Balmoral, mai mult decorată cu panglici, un model cu carouri la margine și un pompon, a fost inclusă în uniforma militară britanică în timpul secolului al XIX-lea.
Versiunea informală a Balmoral, de asemenea prevăzută cu un pompon, este adesea cunoscut ca Tam o' Shanter, după o poezie de Robert Burns în care protagonistul poartă o "gude blue bonnet", deși "tam"-ul mai modern poate fi făcut dintr-o gamă largă de materiale. La fel ca boneta Monmouth engleză, bereta adevărată tricotată albastră este încă fabricată în cantități mici.
În Scoția, termenul bonnet-laird, sau bannet-laird, era folosit uneori pentru a se referi la un yeoman, care lucra personal pământul pe care îl deținea.
Numele combina titlul scoțian laird, proprietarul unui domeniu stabilit, cu bereta albastră a țăranului scoțian tipic. Walter Scott a dat o definiție ușor diferită a termenului, susținând că acesta "un mic proprietar" sau un membru al nobilimii inferioare, care "a asumat îmbrăcămintea, împreună cu obiceiurile, ale unui yeoman".
Bereta caracteristică albastră a fost tricotată dintr-o singură bucată din lână groasă, vopsită cu indigo și fulonizată pentru a obține o finisare care respinge apa. În jurul marginii interioare erau adesea cusute sfori, astfel încât bereta să stea strâns pe frunte, în timp ce vârful era purtat într-un cerc larg.
Bereta tipică din Scoia Joasă pentru bărbați era mare și plată, ieșind în față și în spate și uneori decorată cu un mic pluș sau o "cireșă" din lână roșie, în timp ce în Highlands moda era o beretă mai mică și simplă, uneori cu un vârf în față.
Linkuri interne
- Scutu Scoțian: Scutul Indistructibil al Highlands
- Backsword: sabia robustă cu o singură muchie
- Sabia Basket-Hilted: Evoluția Gărzii în Formă de Coș
- Dirk Scoțian: istoric, utilizare și semnificație culturală
- Sgian-dubh: istoric și tradiție a meselor scoțiene
