Benzi de războinici Indo-Europeni kóryos
În culturile Indo-Europene era o practică comună ca un grup de tineri bărbați în adolescență să participe la o bandă de războinici (kóryos). Bărbații nu și-au construit încă avere sau influență și trebuiau să se dovedească. Aceste mici grupuri formau adesea un cult în care o zeitate era centrală și se asocia cu lupul, porcul sau ursul. Exemple din acestea se găsesc peste tot în culturile Indo-Europene, cum ar fi Berserkerul Germanic, Fianna Celtics, Velites Romană și Crypteia Spartană. Animalele reprezentau vicleșugul, puterea și agresivitatea lor.
După ce au suportat încercări dureroase pentru a intra în grup, au fost trimiși să trăiască ca războinici fără pământ în sălbăticie pentru câțiva ani. Trăiau în grupuri care variază de la doi la doisprezece membri. În cadrul unui grup, acțiunile ilegale cum ar fi jafurile nocturne și furtul de vite erau obișnuite. Tinerii bărbați nu aveau alte bunuri decât arme. Trăiau la marginea sociedății și din ceea ce le oferea natura. Viața lor se învârtea în jurul luptei, vânării animalelor sălbatice și jafului așezărilor, pe de o parte, și recitarea poveștilor eroice, pe de altă parte. Acele povești povesteau despre faptele eroilor din trecut și descriau legende despre furtul de vite. Inițierea în cadrul kóryos era considerată o fază de tranziție înainte de statutul de războinic adult și era de obicei încununată cu o participare la trib sau oraș-stat. Kóryos erau asociați simbolic cu moartea și liminalitatea, dar și cu fertilitatea și desfrâu sexual.
Mitologia Celtică
Războinul Celtic avea un caracter puternic mitologic. În structura tribală a societății Celtice, conflictele armate mici erau probabil ordinea zilei. Datorită culturii focalizate pe război, relațiile dintre triburi au fost probabil continuu puse la încercare. Aceasta a dus la o formă de competiție în care triburile erau forțate să se depășească din punct de vedere militar. Triburile Celtice par să fi privit războinul mai mult ca sport decât ca mijloc de cucerire. Furtul de vite a creat într-o oarecare măsură daune economice altor triburi, dar bandele de războinici o foloseau mai ales pentru a se putea dovedi.
Mitologia Celtică a suferit din cauza influenței cuceririilor Romane, ceea ce a rezultat în fragmentare. Majoritatea popoarelor Celtice continentale, cum ar fi Galienii, Galații și Celtiberienii, și-au văzut mitologiile dispărând. Ceea ce rămâne sunt doar fragmente, găsite în surse Greco-Romane și descoperiri arheologice. Cele mai intacte mitologii Celtice se găsesc la popoarele Celtice Insulare care și-au transmis poveștile și tradițiile oral. Abia în Evul Mediu acestea au fost scrise de către învățații creștini, mult după ce perioada pre-creștină în care au apărut s-a încheiat. Mitologia Irlandă conține cea mai mare colecție de mituri scrise, urmată de mitologia Galeza. Alte rămășițe se găsesc în mitologia Cornish, mitologia Bretonă și mitologia Scoțiană.
Structura Politică Celtică
Triburile Celtice nu erau implicate doar în conflicte din cadrul propriilor comunități, ci uneori încheiau și alianțe cu puteri externe, cum ar fi Romanii, Grecii, Cartaginienii, Etrusci și triburile Germane. Aceste alianțe erau direcționate atât unele împotriva celorlalte, cât și împotriva altor grupuri Celtice. Structurile organizaționale ale triburilor Celtice și societăților variază foarte mult. Mentre unele grupuri aveau sisteme ierarhice stricte, cu o monarhie la vârf, altele prezentau o structură organizațională mai reprezentativă, tipică pentru o republică, mai ales în timpul Războaielor Galice.
Grupurile Celtice istorice erau diverse și includeau Belgae, Bituriges, Boii, Britoni, Celtiberienii, Gaeli, Galații, Gallaeci, Galienii, Helvetii, Lepontii, Norici și Volcae. Aceste grupuri au fost adesea sursa răspândirii culturale și a schimbării prin descendență, migrație și răspândirea influențelor Celtice. Aceasta a dus la o mixedă de mii de triburi Celtice diferite care guvernau părți mari ale Europei. Fiecare trib privea zona pe care o guverna ca fiind a sa și și-a cuplat structura cu acea zonă. În unele cazuri, triburile se puteau cuceri una pe alta, dar pământul de viață rămânea în continuare al acelui trib. Aceasta a dus la o structură de regi și supraregi.
Arheologie
Arheologia a oferit mult insight în cultura materială a Celtilor, mai ales cea a culturii La Tène și a culturii Hallstatt. Cu toate acestea, interpretarea acestor descoperiri rămâne subiect de multă speculație și discuție. Mult timp s-a crezut, de exemplu, că Celții erau tăiători de capete, dar cercetări recente în Franța sugerează că capetele colectate ar fi putut proveni de la aliați uciși, care au fost expuși în coridoare de coloane, în timp ce cei învinși au fost îngropaţi în gropi în masă și armele lor au fost rupte ritual.
Lupte între Campioni
Luptele între campioni formau o parte semnificativă a mitologiei Celtice, după cum se vede în povești precum ciclul Ulster, cea de-a patra ramură a Mabinogi și ciclul Arthur. În Táin Bó Cúailnge, în special în povestea epică a eroului Ulaid Cú Chulainn, el înfrânge unu-unu un întreg armament din Connacht într-un duel eroic.
Aceste legende pictează imagini vii ale bătăliei, în care sulița (gae) și gá-ín (Vechea irlandeză are zeci de cuvinte pentru 'sulică') joacă un rol central, fără a menționa căști sau zale de metal, ceea ce este în concordanță cu descoperirile arheologice. Carurile de luptă erau de asemenea de mare importanță în războinul și cultura diferitelor grupuri Celtice. Înhumarea acestor căruțe a servit drept element important și legător în culturile Celtice precum cultura Hallstatt, cultura La Tène, culturile Galice și Britone. E de remarcat că în Irlanda nu au fost încă descoperite rămășițe ale unor asemenea vehicule din acea perioadă.
Arme Celtice
Armele și armura Celtilor au fost de fapt foarte avansate. Erau cunoscuți ca maeștri-fierari în culturi precum Hallstatt, La Tène și provincia Noricum. În ciuda descrierilor scriitorilor clasici cum ar fi Livius și Florus care îi prezentau pe Celți ca „luptând precum bestii sălbatice", Julius Caesar contrazice această reprezentare. În relatările sale despre bătăliile împotriva triburilor Galice, în Commentarii de Bello Gallico, Caesar descrie Celți continentali care luptă într-un mod organizat și chiar adopt formații, cum ar fi o Falangă sau Testudo, ca apărare împotriva cavaleriei care avanseaza. Aceasta contrastează puternic cu stereotipul barbar Celtic neorganizat, gol, descris în alte surse Greco-Romane.
Infanteria Celtică
Tacitus a scris că forța Celtilor rezida în infanteria lor, o observație care a fost adesea confirmată în primele întâlniri și lupte între Celți și contemporanii lor Greco-Romani. Deși tacticile și echipamentul infanteriei Celtice au diferit considerabil de grup la grup, existau câteva elemente comune. Războinicul Celtic mediu purta sulici, pentru cei înstăriți o sulică sau o sabie și un scut. Deși unele surse clasice, cum ar fi Polybius, sugerează inițial că echipamentul Celtilor era în general simplu și inferior, adoptarea armelor și tehnologiei Celtice de către mulți contemporani clasici povestește o altă poveste.
Cavaleria Celtică
Popoarele Celtice erau de asemenea cunoscute pentru abilitățile lor pe cai, atât pe cât și în afara câmpului de bătălie. Caii îndeplineau un rol important în cultura Celtică în ansamblu, deținerea lor fiind cuplată atât cu status social cât și cu status financiar. Strabo a scris chiar că, deși toți Galienii erau în mod natural războinici excelenți, luptau mai bine pe cai decât pe jos și că cea mai bună cavalerie Română era recrutată din mijlocul lor. Trupele auxiliare Galice pe cai au fost adesea desfășurate de Republica Română târzie și Imperiul Roman timpuriu. Acești mercenari Celti, conduși de Publius Licinius Crassus, au ținut piept unei forțe Partice în acest conflict crucial.
Căruțe de Luptă
La întâlniri mai devreme cu Romanii, cum ar fi Bătălia de la Sentinum, unii Celți au folosit căruțe de luptă. Deși căruțele de luptă au ieșit din uz la sfârșitul secolului al 3-lea î.Hr. pe continentul European, Caesar a descoperit că încă jucau un rol important în războinul Britanic. Potrivit descrierilor sale, s-a găsit în Marea Britanie în fața unei armate care era într-o fază de tranzi
