Sabia bastardă, franceză épée bâtarde și engleză bastard sword au apărut în secolul al XV-lea. Inițial, termenul se referea la o sabie „neregulată" care putea fi folosită atât cu o mână, cât și cu două mâini. Până la mijlocul secolului al XVI-lea, putea desemna și sabii excepțional de mari, ceea ce a făcut distincția dintre „sabia bastardă" și „spadă lungă" din ce în ce mai vagă. Competiția Masters of Defence, organizată de Henric al VIII-lea în iulie 1540, a menționat „two-handed sword" și „bastard sword" ca două categorii separate. Este incert dacă același termen a fost folosit și pentru alte tipuri de sabii mai scurte, dar în secolul al XIX-lea „sabia bastardă" a fost clar stabilită ca referință la sabii mari. Prin urmare, termenul este adesea confundat cu spada lungă sau cu sabia cu două mâini.
Istoria sabiei bastardate
La arme și armură există o legătură clară între dezvoltarea ambelor. Cine voia să supraviețuiască pe câmpul de luptă medieval, trebuia să ia în permanență noi măsuri. În perioada medievală timpurie (1000–1300 d.Hr.), cavalerii erau echipați cu gambesoane și cămăși din zale. Acestea ofereau o protecție bună împotriva loviturilor, protecție limitată împotriva înțepăturilor și confereau purtătorului suficientă mobilitate pentru a-și folosi echipamentul de luptă în mod eficient. În această perioadă, aristocrația se bătea cu sabia exclusiv cu sabie de armă (sabie de cavaler).
Spade lungi timpurii
Încă din secolul al XII-lea se făceau experimente cu crearea de sabii mai mari (tipul Oakeshott XIIa și XIIIa), cu care se puteau da lovturi mai puternice pentru a pătrunde prin cămașa din zale. Acestea erau tipurile timpurii de spade lungi și serveau ca precursori ai spadei lungi și ai sabiei bastardate din perioada medievală târzie.
Spade lungi
Către secolul al XIV-lea, armura din tablă s-a dezvoltat, inițial pentru protejarea genunchilor și coatelor, cu apogeul coat of plates, purtat peste cămașa din zale. Către sfârșitul secolului al XIV-lea, s-a mers mai departe și au fost dezvoltate și cuirasă, pauldrons pentru picioare, brațe și umeri. În jurul acestei perioade vorbim de armaturi complete. Din acest motiv, spade lungi au devenit din ce în ce mai importante. Aceste sabii puteau, pe lângă loviri, să înțepe și mult mai puternic decât sabiile tradiționale ale cavalerilor. Cu aceste arme se înțepa cu precizie la părțile vulnerabile ale corpului, cum ar fi brațele și gâtul.
Alături de noua sabie lungă, în secolul al XV-lea s-a dezvoltat sabia bastardă. Diferența principală este că spade lungi au o mâner clar destinată utilizării cu două mâini, în timp ce sabiile bastardate au o mâner potrivită pentru utilizare cu o mână și uneori și cu două. Din aceasta sabia și-a primit numele: bastarda nu este o arme cu o mână, nici una cu două mâini. Sabiile bastardate sunt în general mai ușoare și mai scurte decât spade lungi, ceea ce le face excelente pentru combinare cu un scut sau beukelaar.
Compoziție
Sabia bastardă constă dintr-o lamă care este adesea puțin mai lungă decât cea a unei sabii obișnuite de cavaler. Lama se ascute și are două muchii. Garda este comparabilă cu cea a sabiilor tradiționale ale cavalerilor și este, de asemenea, echipată cu un pom. Mânera este mai lungă decât cea a unei sabii de armă (sabie de cavaler), dar mai scurtă decât cea a unei spade lungi. Din acest motiv, greutatea este mai mică decât cea a unei spade lungi și arma este mai manevrabilă și potrivită atât pentru loviri ușoare, cât și pentru înțepături.
Anderhalfhander
Termenul anderhalfhander este relativ modern (din sfârșitul secolului al XIX-lea). Acest nume se referă la faptul că sabia, datorită echilibrului său, putea fi folosită atât cu o mână, cât și cu două mâini. În prima jumătate a secolului al XX-lea, termenul sabia bastardă era încă folosit regulat pentru acest tip de sabie, în timp ce sabie lungă, dacă era folosit deloc, se referea la rapiera în contextul artei schermei din perioada Renaștere sau din perioada timpurie modernă.
Sabie lungă sau sabie bastardă?
În ciuda multor încercări, rămâne dificil să se facă o distincție clară între o sabie lungă și o sabie bastardă. Ambele tipuri se suprapun regulat în dimensiuni. În principiu, se poate porni de la următoarele: o sabie bastardă are o mâner mai scurtă, ceea ce permite utilizarea atât cu o mână, cât și posibil cu două mâini, în timp ce o sabie lungă are o mâner mai lungă și este folosită în primul rând ca armă cu două mâini.
