Un mănușă de armură este un tip special de mănușă protectoare care protejează mâna și încheietura unui războinic. Mănușile de armură au fost folosite mai ales în Europa din începutul secolului al 14-lea până la începutul perioadei moderne. Erau adesea făcute din piele întărită sau plăci de oțel, și uneori acopereau și zona antebrațului.
Origine și protecție timpurie
Din secolul al 11-lea, soldații și cavalerii europeni s-au bazat în principal pe cămași din zale pentru protecția corpului lor. Pentru mâini se foloseau mănuși din zale, numite și muffs.
Aceste muffs erau adesea atașate cu șireturi din piele la hauberk. Aveau o deschidere la partea inferioară, astfel încât purtătorul le putea scoate rapid pentru a obține mai mult mâner sau libertate de mișcare atunci când era necesar.
Dezvoltarea mănușilor de armură cu plăci
La începutul secolului al 14-lea, harnaserii au început să experimenteze cu armuri din plăci complete pentru mâini. Aceasta a condus la primele mănuși de armură adevărate, construite din plăci de oțel suprapuse. Din aceasta au rezultat două tipuri importante.
Mănuși în formă de clepsidră
Cea mai timpurie formă de mănuși de armură complete sunt așa-numitele mănuși în formă de clepsidră. Și-au obținut numele din forma caracteristică la încheietură, care oferea protecție suplimentară.
La acest tip, fiecare deget a fost protejat separat prin mici plăciuțe mobile. Aceasta a oferit o bună combinație de protecție și flexibilitate.
Demi-gauntlets
În aceeași perioadă a apărut și demi-gauntlet. Aceasta proteja doar spatele mâinii și încheietura, în timp ce degetele rămâneau acoperite cu zale sau o mănușă din piele acolată.
Marele avantaj al demi-gauntlet era greutatea mai mică și libertatea de mișcare mai mare. Dezavantajul era însă că degetele rămâneau mai vulnerabile.
Mittens (mănuși de armură)
La începutul secolului al 15-lea au apărut așa-numitele mănuși de armură, numite și mittens. La acest tip, toți degetele au fost protejați în același timp sub o singură placă lată.
Prin urmare, au fost necesare mai puține piese mobile și plăcile au putut fi mai groase și mai puternice. Aceasta a făcut mănușile deosebit de robuste, dar a fost pe seama motricității fine.
O variantă interesantă din această perioadă a combinat ambele sisteme: pe exterior plăci late ca la mittens, dar dedesubt încă mici plăciuțe separate pentru flexibilitate suplimentară.
Reîntoarcerea mănușilor de armură
Din mijlocul secolului al 15-lea, s-a revenit în mare măsură la mănușile de armură cu degete separate. Acestea ofereau o mai bună prindere pe arme și mai mult control în lupta.
Cu toate acestea, a existat întotdeauna un compromis între protecție și mobilitate. Mănușile de armură au rămas în uz până în secolul al 17-lea. În timp ce Războiul civil englez, călăreții purtau uneori încă o mănușă de armură. Cu aceasta au ținut cărările, în timp ce cealaltă mână era protejată de gărzile în formă de coș ale unor săbii precum mortuary hilt backsword.
Dovezi arheologice
O mănușă de armură din secolul al 14-lea bine păstrată, aproape intactă, a fost descoperită în timpul unei săpături la Castelul Kyburg din Elveția în 2021–2022. Aceasta arată cât de avansată era deja protecția mâinii în acea vreme.
