Toți știm că Halloween-ul modern a venit din America și că această sărbătoare și-are originea în samhain irlandez. Dar ce înseamnă asta într-un context Indo-European mai larg? Ce ne spun aceste sărbători despre forma noastră de venerare a strămoșilor? În acest blog, încercăm să plasez samhain, precursorul Halloween-ului, într-un context mai larg și accesibil.
Venerarea Indo-Europeană a Strămoșilor
Paganismul Indo-European este o religie naturală dharmatică; spunem dharmatică pentru că existau prescripții și reguli care mențineau și susțineau ordinea cosmică.
În acest context, strămoșii joacă un rol important. Timp de mii de ani, Proto-Indo-Europenii au îngropat pe cei decedați de rang ridicat în movile funerare. Pe stepe, aceste movile erau vizibile de departe. Erau locuri sfinte care subliniază statusul strămoșului. Triburile, care erau în principal nomade, se întoarceau regulat la aceste locuri pentru a aduce ofande în cinstea strămoșilor. Oamenii care se aflau în aceste movile funerare erau, de asemenea, o personificare a strămoșilor semi-mitologici ai tribului. Faptele lor eroice și realizările lor au fost povestite și venerate generații după generații. Acțiunile lor au fost veșnicite în tradițiile bardice orale ale poporului. Popoarele de origine Indo-Europeană, cum ar fi Grecii, Romani, Germani, Kelti, Balto-Slavi, Indo-Iranienii, Indo-Arienii au menținut această tradiție.
În acest context, trebuie să privim álfablót germanic, samhain celtic și dziady slav.
Toate aceste sărbători au un lucru în comun: comemorarea strămoșilor decedați. Aceștia pot fi atât strămoșii proprii, cât și strămoșii mitologici ai tribului sau clanului. Venerarea strămoșilor este o practică foarte importantă în culturile Indo-Europene. Aceasta unește poporul și creează o legătură de onoare și mândrie.
Ce este samhain
Samhain este o zi de sărbătoare celtică, care începe seara pe 31 octombrie. Ziua celtică începea la apusul soarelui, nu la răsăritul soarelui, așa cum este astăzi. Sărbătoarea marca sfârșitul sezonului recoltei și începutul iernii.
Unele galerii neolitice din Marea Britanie și Irlanda sunt aliniate cu răsăritul soarelui în vremea samhain-ului, ceea ce ar putea indica o origine mult mai veche a acestei sărbători.
31 octombrie cade aproximativ la jumătatea distanței dintre echinocțiul de toamnă și solstițiul de iarnă. Sezonul luminos trece în sezonul întunecat, iarna fiind simbolul morții. După samhain, vânătoarea sălbatică către yule (solstițiul de iarnă) și apoi lumina (viața) revine din nou pe pământ.
La samhain, se onorau strămoșii și se aduceau ofande la mormintele lor. Aceasta ar putea fi propriii strămoși sau strămoșii semi-mitologici ai tribului. Perioada era considerată un moment în care vălul dintre lumea celor vii și a morților (Cealaltă Lume) era subțire, ceea ce le permitea sufletelor celor decedați să se apropie mai mult.
Noaptea samhain-ului nu era fără pericol. Din moment ce lumea morților era aproape de lumea celor vii, călătoria între ambele lumi era mai ușoară. În mitologia irlandeză veche, se arată clar că în lumea subpământeană trăiau monștri și spirite rele, care în această noapte puteau traversa către lumea celor vii.
Samhain în Mitologia Irlandeză Veche
Samhain este menționat frecvent în manuscrise irlandeze și este asociat cu evenimente importante în mitologia irlandeză. Aceste povești au fost scrise între secolele al 9-lea și al 13-lea de către călugări creștini. Probabil că înainte de aceasta, au fost transmise oral vreme de sute de ani. Adesea, textele cunoscute astăzi sunt copii ale unor texte anterioare.
Din această literatură putem deduce că au avut loc sărbători și adunări mari. Tochmarc Emire (secolul 10) menționează samhain ca fiind prima dintre cele patru sărbători sezonale. Conform Echtra Cormaic (secolul 12), Regele Înalt al Irlandei (ard rí na hÉrenn) organiza la fiecare al șaptelea samhain sărbătoarea de la Tara, în care stabilea noi reguli, legi și îndatoriri. Sărbătoarea era, de asemenea, un moment în care oamenii trebuiau să dea o parte din venituri stăpânului lor, așa cum este descris într-o versiune extremă în Lebor Gabála Érenn (secolul 12).
Asemenea adunări, la care se strângeau eroii Irlandei și oamenii se bucurau, beau și organizau competiții, erau o scenă populară în povești, deoarece conflictele apăreau ușor, sau dragostea era sigilată, și toți eroii erau acolo în toată gloria lor.
Era o perioadă de pace. În Táin Bó Cúailnge (secolul 12), furarea de vite din Ulster începe la samhain, o zi în care nimeni nu se aștepta la război.
În timpul samhain-ului, ființe din Cealaltă Lume veneau în lumea oamenilor, după cum se povestește în Macgnímartha Finn (secolul 12) și Acallam na Senórach (începutul secolului 13). Movilele funerare erau considerate porți către Cealaltă Lume. În Dinnshenchas din Móin Gai Glais, Cúldub ucide pe cineva în samhain și ca represalii este ucis de ene Gae Glas. În Dunaire Finn, samhain nu este menționat, dar Cúldub iese dintr-o movilă funerară pentru a fura vite, iar eroul Fionn îl urmărește. El aruncă o suliță către Cúldub, care se împiedică în movilă. O femeie înclude ușa movilei funerare, și degetul mare al lui Finn rămâne blocat. El îl pune în gură pentru a ușura durerea. Deoarece degetul lui mare era în Cealaltă Lume, Fionn dobândește o mare înțelepciune, ceea ce ar putea fi o referință la cunoașterea strămoșilor.
Din Echtra Neraí (secolul 10) și Togail Bruidne Dá Derga (secolul 11), reiese clar că samhain era asociat cu moartea, nu doar a indivizilor, ci a grupurilor întregi de populație. În unele versiuni ale primei povești menționate, Nera rămâne multă vreme în Cealaltă Lume, și îi convinge pe stăpânii săi de aceasta dând flori de vară ca dovadă.
Cum se ținea o sărbătoare de samhain?
Modul exact în care strămoșii sărbăteau samhain rămâne neclar. Dar studiind textele irlandeze vechi, expresiile morale Indo-Europene, legea irlandeză veche și sărbătorile din perioada modernă timpurie, putem face o reconstrucție.
Spre deosebire de álfablót germanic și scandinav, întreaga comunitate a participat probabil la o singură sărbătoare centrală mare de samhain și nu s-a limitat deci la cercul familial. Este posibil ca o dată la ceva timp să se dea o sărbătoare samhain mai mare decât de obicei.
Bărbații și femeile se spălau și se îmbrăcau în cea mai frumoasă lor îmbrăcăminte pentru a se prezenta bine. Au mers la un loc central, unde au fost primiți de rege (rí) sau de nobilii lui (flaith). Ospitalitatea și generozitatea erau foarte importante pentru a garanta statusul regelui. Dacă nu-și primea oaspeții conform statusului pe care îl aveau, ar putea izbucni un conflict și buna lui reputație ar fi souillée. Oaspeții primeau mâncare. Este posibil ca doneuri să fi fost schimbate, sau acesta era momentul în care clienții dădeau doneuri stăpânului lor.
Se aduceau ofande morților, atât propriilor membri ai familiei decedați, cât și strămoșilor mitologici. Ofanda a fost probabil efectuată de druide și de rege, care îndeplinea și un rol spiritual. În felul acesta, legătura dintre strămoși, lege, frumusețe și trib (túath) a fost subliniată și confirmată.
La căderea serii, au fost aprinse două focuri mari. Membrii tribului și vite (taurine) au putut fi conduși posibil între focuri ca o purificare rituală. În perioada modernă timpurie, toate focurile au fost mai întâi stinse, înainte să fie reaprinde la focul central.
Bardii povesteau povești și cântau cântece despre faptele eroice ale strămoșilor. Aceasta era cel mai mare dar pe care îl
