Axel Verreyken împărtășește povestea Ursului Negru din Leuven. În această poveste scrisă de mână proprie, el îl duce pe cititor în Ducatul Brabantului la sfârșitul secolului al XIII-lea.
Povestea urmărește ascensiunea lui Salle, un cetățean obișnuit care reușește să câștige recunoaștere în timpul unui meci de arme în Tienen. După întoarcerea sa la Leuven, reputația sa crește în continuare și apare porecla Ursul Negru din Leuven.
Textul este scris într-un Neerlandă Medievală istorizată și lasă personajul să vorbească în epoca și lumea sa proprie. Sub textul original vei găsi o traducere.
În anul MCCLXXXVI s-a ținut la Tienen un turneu sau meci de arme, în ziua sărbătorii Sfântului Germanus, patronul acelei orașe, ca parte a târgului anual, unde se adunaseră mulți negustori și oameni.
Și cetățenii aveau posibilitatea să-și arate abilitățile, atât pe jos, cât și cu arme. Eu însumi eram acolo și am văzut cum Salle se lupta în competiția pe jos.
El nu era din neam de călăreț, dar se purta curajos și cu mare perseverență. Și după luptă i s-a dat o cască bună, ca semn de onoare.
Și când s-a întorc la Leuven, i s-a făcut cinste din partea orașului.
Sub scrutatori, printre care erau Aert Nobel și Goordt de Vos, oameni de bună reputație, i s-a permis să poarte culorile orașului în armă și în haine.
Obișnuiau să-l numească pe Salle Negrul, pentru că merge în cea mai mare parte în haine întunecate, și de asemenea din cauza chipului său brut și a naturii sale tăcute. Cu toate acestea, nu era crud, ci drept în acțiunile sale, după cum se spune.
Se povestește că el odată, lângă Piața Peștilor, a apărat un negustor sărac împotriva a patru străini care doreau să-l jefuiască.
Fără sabie și nici cuțit, cu mâinile goale, se împotrivit și i-a alungat. Dacă toate acestea s-au întâmplat exact cum se spune, nu știu cu siguranță, dar prin aceasta numele său devine cunoscut în oraș.
Și de atunci l-au numit pe Ursul Negru din Leuven.
Traducere:
În anul 1286 s-a ținut la Tienen un turneu sau meci de arme, în ziua sărbătorii Sfântului Germanus, patronul orașului. Aceasta a făcut parte din târgul anual, unde se adunaseră mulți negustori și vizitatori.
Și cetățenii aveau posibilitatea să-și arate abilitățile, atât pe jos, cât și cu arme. Eu însumi eram prezent și am văzut cum Salle participa la turneul pe jos.
El nu era de origine nobilă, dar se lupta curajos și cu mare perseverență. După sfârșitul luptei, a primit o cască bună ca semn de onoare.
Când s-a întorc la Leuven, a fost onorat și de orașul însuși. Cu aprobarea scrutatorilor, printre care Aert Nobel și Goordt de Vos, ambii oameni de prestigiu, i s-a permis să poarte culorile orașului pe armele sale și pe hainele sale.
Obișnuiau să-l numească pe Salle Negrul, pentru că purta în cea mai mare parte haine întunecate și din cauza aspectului său brut și a naturii sale tăcute. Cu toate acestea, nu era om crud, ci drept în acțiunile sale, după cum se spune.
Se povestește că odată, lângă Piața Peștilor, a apărat un negustor sărac împotriva a patru străini care doreau să-l jefuiască.
Fără sabie și nici cuțit, doar cu mâinile goale, reușit să se împotrivească și să-i alunge. Dacă totul s-a întâmplat exact cum se spune, nu sunt sigur, dar prin aceasta numele său a devenit cunoscut în oraș.
De atunci l-au numit pe Ursul Negru din Leuven.
Lăsați un comentariu