Obține look-ul: Legionar republican, Războaiele Galice

Acest blog urmărește legionarul roman Titus în anul 54 î.Hr. din cea de-a treisprezecea legiune. El luptă alături de comandantul său și proconsulul, Gaius Julius Caesar, împotriva Galilor.

Republica Romană Târzie

De la alungarea regilor în 509 î.Hr. până la proclamarea principatului în 27 î.Hr., Roma a fost o republică. A fost în această perioadă un stat birocratic guvernat de doi consuli, șefi de stat aleși de senat. Ideea republicii a format baza identității romane; romanii nu s-au numit niciodată ei înșiși un imperiu până la căderea Imperiului Occidental. Deși putem vedea multa din politica noastră contemporană reflectată în Republica Romană. Societatea era foarte ierarhic organizată și formată de relații patron-client, chiar și în rândul burgheză privilegiată. Familiile aristocrate de senatori erau pe vârf, urmate de equites (cavaleri) și plebei. Sub ei există o clasă inferioară de proletari și robi care nu aveau cuvântul de spus.

De-a lungul istoriei Republicii tardive a Romei, legiunile au jucat un rol politic important. Din cauza profesionalizării armatei, campaniile au durat mai mult și legionarii au devenit dependenți pentru traiul lor de solda și de prada de război pe care o primeau de la generalul lor. Din aceasta au devenit loiali comandanților militari individuali cu îndemânare militară (mai ales guvernatorilor, care aveau un mandat lung) și nu atât de mult față de senatele roman.

În republica târzie, a existat o serie de conflicte politice între (în termeni simpli) doi grupuri politici diferiți, populares care erau pentru reforma agrară și mai multă participare politică a plebei și proletariatului, sau aristocrații optimates care se opuneau acestora. Războaiele civile au luat sfârșit cu regimul groazei al generalului optimates Sulla între 82-80 î.Hr. Acesta a reușit prin forța armatei sale să se facă dictator, și timp de doi ani cu proscrierile sale sângerose și-ar ucide în masă adversarii politici și și-ar confisca proprietățile pentru el și aliații săi. De asemenea, a adus mari reforme politice care (cu și fără violență) au restrâns puternic autoritatea tribunilor populari. Echilibrul puterii guvernului a căzut aproape complet în mâinile aristocrației.

Din cauza acestui lucru, după moartea sa, a existat o teamă mare că o legiune sub un alt demagog ca Sulla ar putea fi o amenințare pentru Roma. În anii următori, aceasta a fost recunoscută de senat și nu li s-a permis guvernatorilor romani să-și părăsească provinciile cu legiunile lor. De asemenea, era strict interzis comandanților militari români să intre în Italia cu o armată mobilizată: pentru triumfuri în ciutat, armata trebuia mai întâi oficial dizolvată.

Julius Caesar și Primul Triumvirat

Lupta dintre optimates și populares a fost complet înghețată de regimul sângeros al lui Sulla. Simpatiile au persistat totuși și în 70 î.Hr. Gnaeus Pompeius și Marcus Licinius Crassus, cei doi generali cei mai puternici și ai republicii, au fost aleși consuli împreună pentru a inversa restricțiile puternice ale lui Sulla împotriva tribunilor populari și pentru a da poporului mai mult cuvânt de spus în politică. Erau populares, dar nu trebuie să se creadă că erau reformatori radicali care luptau pentru clasele cele mai joase din societate. Deci Pompeius a servit sub Sulla și Crassus, pe lângă cel mai mare chiriaș din Roma (prin intermediul brigăzilor sale de pompieri faimoase), era comandantul armatei care a reprimat brutal revolta sclavilor a lui Spartacus.

Între timp, în Roma, un tânăr politician era în ascensiune: Gaius Julius Caesar, care în mod istet și cutezător a reușit să urce scara politică. A devenit foarte popular în rândul poporului pentru că era foarte generos cu clienții săi, și-a declarat deschis simpatiile pentru foștii populares și, din cauza afirmațiilor sale politice, a trebuit chiar să fugă de răzbunarea lui Sulla. După moartea dictatorului, Caesar s-a întors și și-a urmărit foștii tortionari și complici; o acțiune care și-a ridicat reputația chiar mai sus în ochii poporului roman.

Pentru a menține puterea între cele trei mari figuri și pentru a preveni o guerra civil, a fost creat 'primul' triumvirat între Pompeius, Crassus și Caesar (cu toate acestea, acest nume a fost dat mai târziu acestui triumvirat informal, după 'adevăratul' triumvirat al lui Octavian, Marcus Antonius și Lepidus). Împreună cu celebrul orator Marcus Tullius Cicero, cei trei deținători de putere au înăbușit o conspirație pentru a aduce un nou dictator la putere. De asemenea, s-au asigurat că toți trei puteau dobândi pozițiile importante ale guvernului pe care le doreau. Deci Caesar a fost ales consul și proconsul din Galia trans-Alpina Galiei, unde a obținut mari victorii.

Războaiele Galice

Când Caesar a fost numit guvernator al Galiei, a intrat în război cu triburile galice pentru a proteja granițele Romei. Cu toate acestea, acest conflict de frontieră s-a transformat într-un mare război de cucerire. Prin strategiile vicleșug ale lui Caesar și legiunile loiale, romanii au reușit între 58 și 50 î.Hr. să aducă sub jugul lor toata Galia până la Rin și Canalul. Regele Galilor Vercingetorix a încercat să unească diferitele triburi împotriva lui Caesar, dar aceasta a fost în zadar.

Legiunile lui Caesar au fost cea mai bine antrenată din toata republica și au fost complet loiale lui. Mulți din legionarii săi proveneau din familii care au servit sub Marius. De asemenea, din cauza victoriilor sale, a devenit și mai popular în rândul populației romane: din aceasta a apărut o mare teamă în Senat că ar urma lui Sulla ca demagog. În 56 î.Hr., Crassus a murit în războiul lui împotriva Parthilor din Siria și triumviratul a luat sfârșit.

Între timp, a existat multă agitație în Roma: tribunul popular Publius Clodius a promulgat o lege a cerealelor prin care săracii au venit în mari număr la Roma. Orașul a devenit o balistaie politică în perioadele anterioare și a izbucnit regulat violență pe străzi. Pompeius a primit puteri speciale cu ajutorul cărora a reglementat acest aprovizionare cu cereale și a putut ține sub control terorul stradal din Roma: între timp, a trecut la optimates și într-o încercare de a-și lua singur puterea.

Din cauza succesului lui Caesar, Pompeius și optimații au decis la sfârșitul anului 50 î.Hr. să prăbușească împreună pe generalul popular; l-au declarat trădător al republicii și au pretins ca să-și dizolve armata. Caesar a pus totul pe cărți și a provocat o criză constituțională când în anul următor și-a părăsit provincia Galiei și a trecut pârâul Rubicon (granița romană dintre Galia și Italia) către Roma. Această criză și următoarele guerre civile au adus un sfârșit zdrobitor perioadei Republicane și au dus la înființarea unui imperiu sub Augustus în 27 î.Hr. Cu toate acestea, romanii ar continua să numească imperiul lor republică până la căderea senatelor din Imperiul Roman de Răsărit în 602.

Echipamentul lui Titus, legionarul republican

Armura legionarului a fost furnizată în republica târzie de către autorităților romane. Aceștia au produs armă, arme și îmbrăcăminte în fabricae speciale, ateliere în întregul imperiu. Echipamentul armelor a fost produs și reciclat la scară largă: din aceasta echipamentul legiunilor a fost consistent. Diferența dintre hastati, principes și triarii a dispărut în această perioadă. În schimb, armata a fost compusă din Legionari, trupe auxiliare-cavalerie și trupe auxiliare-arcași. Avantajul acestui lucru a fost că focusul era pe un tip consistent de infanterie cu armare, antrenament și organizare consistentă

Echipamentul unui legionar era menit să fie cât mai practic și funcțional posibil. Un legionar trebuia, după tot, să poată lupta în echipamentul complet, dar și să mărșuiască distanțe mari într-o da sau să stea de gardă pentru perioade lungi.

Legionarii romani ca Titus aveau îmbrăcăminte și echipament similar, dar nu erau uniformi. Deși și-au primit echipamentul asignat de statul roman, a fost de asemenea o mulțime de partajare sau preluare din generațiile anterioare. Deci Titus și-a primit maliuca de zale, lancia, scutum, riem și sandale de la stat, dar poartă vechea cască și gladius al unchiului său, un veteran vechi care încă a luptat sub Marius în Răzbwiul Social și în apărarea Romei împotriva lui Sulla. Tunica și mantaua lui Titus au fost făcute pentru el de mama lui și trimise lui din Roma.

Îmbrăcăminte

Tunica (tunică)

În societatea romană, Tunica din lână (sau in) era piesa de îmbrăcăminte cea mai importantă atât pentru bărbați cât și pentru femei. În perioada republicană a fost foarte la modă să o faci lungă și curgătoare, pentru a da aceeași expresie ca toga mai formală purtată de cetățenii romani. Cu toate acestea, aceasta nu a fost practică pentru legionari și din aceasta ei au purtat o tunică scurtă tunica.

Share