Acest blog urmărește legionarul roman Titus din a treisprezecea legiune în 49 î.Hr.. El a traversat Rubicul cu comandantul său Gaius Julius Caesar și se pregătește să confrunte armata generalului inamic Pompeius pe câmpul de bătălie. Roma este pe cale să se scufunde într-un nou război civil: deși Titus este loial lui Caesar, se teme că perioada de conflict pe care a cunoscut-o toată viața va pune capăt Republicii Romane.
Toamna republicii romane
Republica Romană târzie avea o formă diferită de democrație decât cea pe care o avem astazi. Doar cetățenii romani de sex masculin aveau drept de vot și personalitate juridică. Clasele inferioare din societate aveau foarte puțină influență cu votul lor. Erau dependenți de patronul lor pentru chestiuni politice, menținând o relație client-patron. Aceste relații se bazau pe reciprocitate cosmică și veneau cu obligații. Cu cât mai mulți clienți avea un patron, cu atât mai mult prestigiu și influență politică putea exercita. În același timp, era o rușine pentru un patron ca clienții săi să trăiască în sărăcie. Ii proteja în caz de dispută juridică și funcționa ca o bancă. Această relație client-patron era voluntară și ambele părți puteau termina colaborarea.
În cursul istoriei târzii a Republicii Romane, legiunile au jucat un rol politic important. Din cauza profesionalizării armatei, campaniile au durat mai mult și legionarii au devenit dependenți de solda și de prăzi de război pentru traiul lor, pe care le primeau de la generalul lor. Din aceasta, au devenit loiali față de conducători individuali ai armatei, pe care îi considerau patronii lor. Cu toate acestea, nu erau atât de loiali față de Senatul Roman.
În republica târzie, au existat o serie de conflicte politice între (simplu spus) două grupuri politice diferite, populares care susțineau reforma terenurilor și mai multă participare politică a plebei și proletariatului, sau aristocrații optimates care se opuneau. Războaiele civile au luat sfârșit cu regimul de teroare al generalului optimates Sulla între 82-80 î.Hr. Acesta a putut, prin puterea armatei sale, să se facă dictator și, timp de doi ani, ar fi ucis în masă oponenții politici cu proscripții sângeroase și și-ar fi confiscat proprietățile pentru sine și aliații săi. El a adus și reforme politice majore care (cu și fără violență) au limitat puternic autoritatea tribunilor poporului. Echilibrul puterii guvernamentale a trecut aproape complet la aristocrație.
Din aceasta, după moartea sa, a existat o frică mare că o legiune sub un alt demagog ca Sulla ar putea fi o amenințare pentru Roma. În anii următori, aceasta a fost recunoscută de senat și guvernatorii romani nu au mai putut părăsi provinciile lor cu legiunile lor. De asemenea, era strict interzis conducătorilor armatei romane să intre în Italia cu o forță de luptă mobilizată: pentru triumfuri în oraș, armata trebuia mai întâi să fie oficial concediată.
Julius Caesar și primul triumvirat
Lupta între optimates și populares a fost complet oprită de regimul sângeros al lui Sulla. Simpatiile au rămas totuși și în 70 î.Hr. Gnaeus Pompeius și Marcus Licinius Crassus, cei doi generali cei mai puternici ai republicii, au fost aleși împreună ca consuli pentru a anula restricțiile stricte ale lui Sulla asupra tribunilor poporului și pentru a da poporului mai mult cuvânt în politică. Tânărul politician Gaius Julius Caesar era devenit foarte popular în rândul poporului pentru că era foarte generos cu clienții săi, susținea deschis simpatiile pentru foștii populares și din cauza declarațiilor politice trebuia chiar să fugă de răzbunarea lui Sulla. După moartea dictatorului, Caesar a devenit unul dintre cei mai puternici politicieni din Roma și a fost parte, în anii 60 și 50 î.Hr., a unei triumviri între sine, Pompeius și Crassus. Din aceasta, a fost ales consul și proconsul al Galiei cis-Alpine Galiei, unde a obținut mari victorii.
În Galul, Caesar s-a angajat în război cu triburi gale pentru a proteja granițele Romei. Acest conflict de graniță a evoluat însă într-un mare război de cucerire, ceea ce i-a adus lui Caesar mult succes și prestigiu. Legiunile lui Caesar au fost cel mai bine antrenate din toată republica și i-au fost complet loiale. Mulți dintre legionarii săi proveneau din familii care au servit sub Marius. Din cauza acestor factori, a apărut o frică mare în Senat că va urma lui Sulla ca demagog. În 56 î.Hr., Crassus a murit în războiul său împotriva Parților în Siria și triumviratul a luat sfârșit.
Roma devenise în cursul absenței lui Caesar un butoi de praf politic și violența izbucnea regulat în străzi. Pompeius a primit puteri speciale cu care a reglementat aprovizionarea cu grâu și a ținut terorismul stradal sub control în oraș: între timp, s-a întors către optimates și într-o încercare să cucereaasă puterea pentru sine. Din cauza succesului lui Caesar, Pompeius și optimații au decis la sfârșitul anului 50 î.Hr. să doborâtă generalul popular; l-au declarat trădător al republicii și i-au cerut să-și concedieze legiunea. Caesar a pus totul pe hartă și a provocat o criză constituțională când în anul următor și-a părăsit provincia Galiei și a traversat pârâul Rubicon (granița romană între Galul și Italia) spre Roma. Zarul a fost aruncat și Roma a căzut din nou într-o serie de războaie civile, după o scurtă perioadă de pace.
Războiul civil al lui Caesar
Deși senatul s-a întors împotriva lui, Caesar a reușit în 49 î.Hr. să cucerească toată Italia cu puțină rezistență. Chiar și cu câteva mici asedii care s-au încheiat prin capitulare, marșul lui Caesar prin peninsula a decurs lin. Legiunile lui Caesar au fost primite cu brațele deschise de populație și nu au făcut nicio mișcare să prada teritoriile cucerire. Din aceasta, au fost văzuți ca „eliberatori" și mulți susținători ai lui Pompeius și ai optimaților au început să dezerteze. Îndurarea lui Caesar nu era totuși fără limite - Așa a ras cu pământul Massalia (acum orașul francez Marseille) în 48 î.Hr., pentru că se întorsese împotriva lui.
Între timp, Pompeius însuși a fugit: mai întâi în sudul Italiei, apoi în Balcani. Caesar l-a urmărit și în 48 î.Hr. a riscat traversarea. Lângă orașul Dyrrhachium, Pompeius aproape că reușise să-l înving, dar Caesar a reușit să-i scape. Legiunile sale loiale s-au putut regrupă și au distrus armata lui Pompeius lângă orașul grec Pharsalus. Pompeius a fugit în Egipt, unde a fost ucis de regele Ptolemaic Ptolemaeus al XIII-lea.
Caesar nu era totuși gata în Orient. În anul următor, a profitat de conflictul tronului din Egipt pentru a-l depune pe Ptolemaeus menționat mai sus cu ajutorul regelui evreu Antipater și pentru a-și pune sora Cleopatra înapoi pe tron, ca domnnitoare a unui stat vasal al Romei. După ce aceasta a reușit, a cucerit regatul Pontus din Anatolia cu ajutorul noilor săi aliați. Caesar s-a întors în Roma în același an, a fost numit dictator și a pus capăt în cursul anilor 46 și 45 î.Hr. resturilor legiunilor Pompeiene care fugiseră în Africa de Nord și Iberia. Cu aceste ultime campanii, optimates au fost definitiv înfrânți și populares sub Caesar au câștigat războiul civil.
Caesar a fost primit în 45 î.Hr. de poporul din Roma ca un erou. În ciuda actului militar dur, a fost foarte iertător cu oponenții săi: mulți dintre ei au putut-și păstra poziția de senator. Această clemență ar fi fost totuși și căderea sa, când a început să se comporte din ce în ce mai mult ca un rege. În 44 î.Hr., Caesar s-a făcut să fie numit dictator pe viață, dar domnia sa nu a durat mult. Pe ideile lui martie din același an, a fost ucis pe podeaua senatului de o conspirație de senatori, inclusiv tânărul Marcus Junius Brutus pe care l-a crescut ca pe fiul său. Cu aceasta, domnia sa a luat sfârșit într-un mod sângeros și Roma ar fi fost aruncată într-o nouă serie de războaie civile, care ar fi adus capătul perioadei republicane.
Julius Caesar: despotul sau reformatorul social?
Julius Caesar rămâne încă o figură istorică foarte controversată. Au existat mai mult de 2000 de ani de discuție despre cum ar trebui să-l considerăm; era mai mult un despotul groaznic care a distrus republica pentru că era înfome după putere, sau un erou al poporului care a răsturnat un sistem corupt? Astazi, istoricii resping acest fel de aprecieri morale simple ale figurilor istorice din atât de departe în trecut: pentru a înțelege societatea romană, aceasta are puțin sens.
Discutarea motivației și a gândurilor oamenilor ca Caesar poate totuși să ne ajute să înțelegem mai bine societatea din care au făcut parte. Caesar era pentru reforma statului roman pentru că credea că vechea republică coruptă era insostenibilă pentru că punea toată puterea și bogăția în mâinile aristocrației. Nu a făcut aceasta în principal din preocupări reale pentru poporul roman, ci pentru existența statului roman în sine. Știa cum să devină popular în mod c�ugetător în rândul plebeilor și proletarilor promițând-le ce aveau nevoie, dar a făcut aceasta pur și simplu promițând-le ce aveau nevoie. Republica Romană era saturată de corupție și incompetență sub aristocrați. Apariția unor figuri ca Sulla, Caesar și Augustus, care au văzut acest sistem corupt ca un teren fertil pentru a-și lua puterea și (în favoarea poporului sau a aristocrației) pentru a-și exercita voința, a devenit aproape inevitabilă din cauza unei acumulări de factori politici în secolele anterioare.
Echipamentul lui Titus, legionarul republican
Armura legionarului a fost furnizată în republica târzie de către guvernul roman. Aceasta a produs armă, arme și îmbrăcăminte în ateliere speciale fabricae de-a lungul întregului imperiu. Echipamentul armelor a fost produs și
