Într-o lume fără electricitate, lumina artificială era un lux costisitor. Pentru romani, apusul soarelui nu marca doar sfârșitul zilei de muncă, ci și începutul unei perioade potențial periculoase. Lampa cu ulei (lucerna) era răspunsul: un instrument modest care îi permitea elitei să cine seara și ajuta cetățeanul obișnuit să găsească drumul în străzile întunecate ale Romei.
Ce este o lampă cu ulei romană?
O lampă cu ulei este un rezervor pentru combustibil lichid cu un orificiu pentru fitil.
Combustibili: Standardul absolut era uleiul de măsline, dar în regiuni precum Germania sau Britannia, oamenii apelau la uleiul de alun, uleiul de nucă sau grăsimi animale (cum ar fi slănina sau uleiul de pește).
- Materiale: Cele mai multe dintre lampi erau din lut ars (teracotă), fabricate în forme cu două părți pentru producția în masă. Gospodăriile mai bogate foloseau lampi turnate din bronz, care era adesea suspendate.
Utilizare zilnică: funingine și ritual
Arderea unei lampi era o activitate activă care necesita grijă constantă:
Fitilul: De obicei fabricat din in sau in. Un fitil prea lung provoca formarea de funingine, o problemă notoriu recunoscută de poeți precum Horaţiu și Vergiliu.
Reumplerea: Lampioanele mici trebuiau umplute la fiecare câteva ore prin vulgat (infundibulum).
Întreținere: Cu ajutorul unui ac metalic special sau al unui stilet, fitilul era tras în sus pentru a ține flacăra aprinsă fără să ardă degetele.
Simbolism și ofrandă
Flacăra avea o semnificație spirituală. Lampioanele cu ulei ocupau un loc central în lararium (altarul casei). Arderea lampi era considerată o mică ofrandă continuă adusă zeiților casei (Lares). De asemenea, era nepoliticos să stingi lampioane în timpul unei cine; era mai bine să le lași să arde ca semn de abundență.
Tipologie arqueologică (Bailey)
Arheologii folosesc forma tubului și forma corpului pentru a data lampioanele. Tipologia Bailey este una dintre cele mai utilizate standarde:
Tipul A: Lampi imperiale timpurii (secolul I î.Hr. – secolul I d.Hr.)
Forma de tranziție de la lampioane făcute manual la cele turnate. Simple, robuste și adesea dotate cu un rezervor de ulei larg.
Arheologii identifică lampioanele cu ulei din antichitatea clasică pe baza tipologiei. Există diferite clasificări arheologice folosite la nivel mondial. Tipologia Loeschcke (1919), Tipologia Bailey (British Museum), Tipologia Hayes (pentru Africa de Nord / Tunisia) sunt probabil cele mai cunoscute aici. În acest blog folosim Tipologia Bailey.
Tipul B: Lampi imperiale din perioada de mijloc (secolul I – II d.Hr.)
Epoca de aur a lampi cu ulei. Acestea sunt simetrice și au un discus decorat (suprafața rotundă din mijloc) cu imagini ale zeilor, gladiatorilor sau scene erotice.
Tipul C: Lampi imperiale târzii (secolul III – IV d.Hr.)
Mai masive și mai groase la formă. Decorațiile se schimbă odată cu epoca: mitologia cedează locul modelelor geometrice și simbolurilor creștine timpurii, cum ar fi crucea.
Tipul D: Lampi post-clasice și bizantine (secolul IV – V d.Hr.)
Adesea în formă de "pantof" (ca o papuc). Aici vedem frecvent simbolul Chi-Rho și alte monograme creștine. În Egipt apare așa-numitul "tip broască".
Pericol de incendiu în oraș
Iluminatul nu era fără risc. Casele romane erau pline de materiale inflamabile, cum ar fi mobilierul din lemn și perdelele.
Legislație: Cine manipula focul neglijent putea fi evacuat din casa sa.
Prevenție: Locuitori erau obligați să păstreze materiale de stingere în casă, inclusiv găleți cu apă, oțet (pentru a stinge flăcări), burete și cârlige de incendiu.
Vigil: Garda orașului supraveghea siguranța contra incendiilor, dar adesea rezidenții depindeau unii de alții pentru a stinge un incendiu care tocmai izbucnise cu ajutorul lanțurilor de găleți.
Întrebări frecvente
Cât de mult lumina emitea un lampiuță cu ulei?
O singură lampiuță emitea aproximativ la fel de multă lumină ca o lumânare modernă. Pentru o cameră bine iluminată, era nevoie de deci de lampiuțe aprinse în același timp.
Erau lampioanele tratate împotriva scurgerilor?
Da, deoarece lutul ars este poros, interiorurile erau adesea tratate cu un strat de rășină sau ceară pentru a preveni scurgerea uleiului costisitor prin peretele lampi.
Linkuri interne
Făclii, lumânări și lantarne în antichitatea romană
Scriitori în ceară (Cera): Tableta de Notițe Refolosibilă a Antichității
Haine Romane: Legionarul din Cap până în Coadă
- Preluarea apei în Imperiul Roman: puțuri, apeducte și găleți
